Un barbat din Galati a ajuns la spital dupa ce a incasat o bataie zdravana de la jandarmi. Omul sustine ca a fost batut degeaba, in timp ce jandarmii spun ca facea pipi pe strada si ii lua la misto.
Costel spune ca se ducea spre casa cand l-au oprit jandarmii. „M-au incatusat, mi-au tras caciula pe ochi, m-au dus pe Faleza Superioara, unde m-au batut. M-au lovit numai cu pumnii in cap”, spune omul, care s-a dus apoi direct la spital. Si-a scos certificat medico-legal si vrea sa depuna plangere impotriva celor doi jandarmi care l-ar fi batut fara motiv. Reprezentantii jandarmeriei au alta varianta. „Barbatul urina in fata unui bloc. L-au legitimat si a devenit recalcitrant si adresa injurii echipajului. Ii lua in ras. A fost amendat cu 500 de lei. Nu exista dovezi ca a fost lovit de jandarmi”, a declarat Costin Barbu, purtator de cuvant al Jandarmeriei Galati.