Mexicul a acuzat un politist de frontiera american ca a impuscat un adolescent mexican in varsta de 14 ani in localitatea Ciudad Juarez, in apropiere de El Paso din statul Texas.
„Un ofiter al politiei de frontiera a deschis focul” din El Paso asupra unui grup care incerca sa patrunda ilegal in Statele Unite si care ar fi aruncat „cu pietre” asupra agentilor americani, a anuntat Ministerul mexican de Externe intr-un comunicat.
Presupusul autor al focurilor de arma a fost suspendat pe durata anchetei desfasurate de Biroul Federal de Investigatii (FBI). Surprinsi de o patrula a politiei de frontiera, acestia au fugit spre zona mexicana si atunci „cei doi agenti americani au facut uz de arma ajungand la marginea localitatii Rio Bravo”, mentioneaza Parchetul intr-un comunicat.
„Folosirea armelor de foc pentru a respinge atacurile cu pietre reprezinta o recurgere disproportionata la forta”, subliniaza Ministerul mexican de Externe.