Un polițist din Oradea a demonstrat cum poți avea alcoolemie fără să bei, doar pentru că te-ai dezinfectat pe mâini cu spirt

Un ofițer de la Biroul Rutier al Poliției municipiului Oradea, având în atribuții cercetarea accidentelor de circulație din care au rezultat victime, demonstrează cum poate avea un șofer alcoolemie, deși nu a consumat alcool.

În cadrul  unui experiment, ajutat de colegii lui, polițistul Tavi Perțea a descoperit că, după ce s-a dat cu spirt pe mâini, ca să se dezinfecteze, a ieșit pozitiv la testarea cu etilotestul, deși nu consumase alcool. Mai precis, valoarea înregistrată a fost de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce echivalează, din start, cu o contravenție. Polițistul i-a sfătuit pe cei care se confruntă cu astfel de situații să ceară recoltarea de probe biologice, pentru a-și dovedi nevinovăția.

Cunoscut pentru campania sa împotriva conducerii sub influența alcoolului, Tavi Perțea a vrut să vadă ce se întâmplă dacă folosești spirt ca dezinfectant.

„Rezultatul care a ieșit este surprinzător”

„Continuăm seria de experimente pe care le-am făcut cu noul model de #alcooltest din dotarea poliției rutiere. În acest episod verific un mit des întâlnit în ultima perioadă, mai ales în contextul pandemiei de coronavirus de la începutul anului 2020. Și anume dacă iese alcool în aerul expirat, după ce te-ai #dezinfectat pe mâini cu spirt.

Pentru a face testul în aceleași condiții, am simulat o oprire în trafic de către polițistul rutier, m-am dezinfectat cu spirt pe mâini, dar și documentele și apoi am suflat în etilotest. (VEZI ȘI: UN STUDENT CRAIOVEAN A CONSTRUIT, DIN ECONOMIILE LUI, O POARTĂ DE DEZINFECTARE PE CARE A DONAT-O UNUI SPITAL)

Rezultatul care a ieșit este surprinzător. Această este o campanie împotriva conducerii sub influența băuturilor alcoolice care îmi aparține și nu reprezintă un punct de vedere oficial”, a scris Perțea alături de video-ul postat pe canalul lui de Youtube. (CITEȘTE AICI: UN POLIȚIST DIN PLOIEȘTI, CASCADOR DUPĂ CE S-A URCAT BEAT LA VOLAN. CÂT DE MARE ERA ALCOOLEMIA LUI)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ultimul tun al cancelariei lui Bolojan le-a explodat în față. Jumătate de milion de euro pentru autoturisme „închiriate” prin firma fiului unui mare liberal. A câștigat licitația fără să aibă mașinile din contract, așa că a dat altele. Gratis
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia