Vasile Șeicaru și-a refăcut viața, la 13 ani de la moartea soției. Cu cine s-a cuplat

Vasile Șeicaru și-a refăcut viața, la 13 ani de la moartea soției. Cu cine s-a cuplat
Vasile Șeicaru și-a refăcut viața, la 13 ani de la moartea soției

Vasile Șeicaru are 67 de ani și iubește din nou. A trecut cu foarte mare greutate peste moartea soției sale, Gabriela, pe care a iubit-o enorm, dedicându-i chiar și un album. Însă viața își urmează cursul, iar îndrăgitul folkist are acum o altă iubire, Liliana.  

Nu a dorit să facă prea multă vâlvă în legătură cu această iubire a sa. Vasile Șeicaru a preferat ca el și Liliana să fie cât mai discreți posibil. Liliana şi Vasile sunt pasionaţi de călătorii, de mare, de Vama Veche, de muzică, de animale, iar apropiaţii lui susţin că ei formează cuplul perfect. Pozele lor sunt cea mai mare dovadă că sunt fericiţi împreună.  Liliana are o sensibilitate pentru animale şi – în urmă cu nouă ani – i-a dăruit muzicianului, de ziua lui de naştere, un ghemotoc de căţel, botezat Slash. 

“În 2009, de ziua mea de naştere, am primit cadou această simpatică lupoaică. A venit cu acte în regulă din Ungaria, era cât palma mea în momentul în care a adus-o, şi avea o fundă roşie finuţă şi un firicel de tricolor. Atunci i-am spus jumătăţii mele: ”Vrei să îmi întorci viaţa cu fundu-n sus?! Pentru că o să mă nenorocească”. Mi-a spus că o să o iubesc, şi iată că aşa s-a întâmplat. Am botezat-o Slash, după numele chitaristului de la trupa Guns N’ Roses. Am grijă de ea ca de un om. O pieptăn, o răsfăţ”, ne-a declarat Vasile Şeicaru, în urmă cu câteva luni, notează click.ro.

Liliana Și Vasile Șeicaru

Vasile Șeicaru: ”Atat i-a fost dat sa fie pe pamantul asta”

Un album muzical si zeci de povesti scrise s-au nascut din drama lui Vasile Seicaru, artistul care si-a gasit sotia decedata in propriul apartament, in ianuarie 2006. I-a plans sufletul de durere cativa ani, insa, incarcat de spiritualitate, Seicaru a gasit puterea interioara de a accepta situatia si de a merge mai departe. Gabi ii va stapani inima pentru tot restul vietii, motiv pentru care solistul exclude ideea de a se mai casatori, insa, cum domnisoarele ii dau tarcoale, nu poate trai precum un pustnic.

Viata lui Vasile Seicaru s-a schimbat radical in urma cu sase ani, cand, in urma unui accident stupid, sotia sa a decedat intoxicata cu monoxid de carbon de la un televizor care s-a ars. Si-a revenit greu, dar, cum are o relatie foarte apropiata cu Divinitatea, a trecut cu intelegere si intelepciune peste acest tragic eveniment, iar acum traiste o viata normala, de artist inconjurat de multe admiratoare. (Net NELIMITAT la 5 euro)

„Am invatat multe de la viata. Atunci cand pierzi ceva inseamna ca asa a trebuit sa fie, s-a intamplat ca sa invat anumite lucruri. Iar in ceea ce o priveste, atat i-a fost dat sa fie pe pamantul asta. Am scris mult dupa acest eveniment, i-am dedicat si albumul „Orasul cu flori de tei”. Totusi, nu toata viata mea s-a oprit acolo. Nu pot sa stau intr-o vaicareala. Ce-i drept, nu voi mai cauta o alta femeie cu care sa stau, adica sa stau cu ea cu acte. Sunt inconjurat de multe fete, dar n-am o muiere care sa traiasca cu mine”, declara Vasile Șeicaru cu mai mulți ani în urmă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Click.ro
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Gandul.ro
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani