Vaslui: Trei tineri au fost reţinuţi, fiind acuzaţi că au violat o femeie, iar aceasta a fost găsită decedată pe un câmp, la trei zile după producerea agresiunii

Autor: Răzvan Scarlat
Publicat: 11/03/2019 | 10:57

Trei tineri din Vaslui au fost reţinuţi, fiind acuzaţi că au violat o femeie pe care au lăsat-o pe câmp unde a fost găsită decedată. Cazul a fost preluat de Parchetul pe de lângă Tribunalul Vaslui.

Potrivit Poliţiei Vaslui, femeia de 49 de ani a fost găsită decedată, sâmbătă, în jurul orei 14.00, pe un câmp între localităţile Ghergheleu şi Iaz. Femeia era decedată, iar în urma cercetărilor s-a constatat că fusese victima unui viol.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui care fac cercetări pentru omor şi viol.

Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani au fost reţinuţi în acest caz. Ei sunt suspectaţi că au violat femeia, după care au abandonat-o pe câmp unde au lăsat-o să moară. Victima a fost găsită moartă, la trei zile după agresiune.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că agresiunea a avut loc pe 6 martie, pe drumul ce leagă localităţile Ghergheleu, comuna Codăeşti de Iaz, comuna Soleşti, conform news.ro.

În ziua respectivă, femeia ar fi lucrat cu ziua la patronul unui magazin din localitate, iar la finalul programumului ar fi mers să-şi ridice banii şi mâncarea.

La un moment dat, ea ar fi intrat în discuţie cu un tânăr de 22 ani, care, în momentul în care a plecat la toaletă, a urmărit-o şi ar fi urcat-o cu forţa într-o căruţă unde mai erau doi tineri.

Pe un drum dintre cele două localităţi, ar fi fost comis violul, iar victima a fost abandonată, fiind descoperită trei zile mai târziu.

Dispariţia femeiii a fost sesizată încă de pe 7 martie de către patronul  magazinului care a găsit o parte din hainele femeii în toaletă.

Cei trei tineri care au fost reţinuti vor fi prezentaţi, luni, judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă.