What’s Up va deveni tătic pentru prima dată! Iubita lui este însărcinată

What's Up va deveni tătic pentru prima dată! Iubita lui este însărcinată

Deși de o bună perioadă preferă să stea departe de lumina reflectoarelor, What’s Up a intrat recent în centru atenției. Artistul și-a anunțat fanii din mediul online că o să devină tată, iar vestea a bucurat multă lume. De asemenea, artistul chiar a lăsat să se înțeleagă și dacă o să fie tătic de fetiță sau băiețel. 

Viața amoroasă a lui What’s Up a fost una destul de tumultuoasă, artistul având la activ deja două mariaje eșuate. Însă, de ceva timp acesta pare că și-a găsit jumătatea. Cea care îl face fericit este Micky, așa cum este cunoscută în lumea mondenă. Cei doi au preferat să își țină povestea de iubire departe de ochii curioșilor, însă acum și-au dorit să împartă veștile cele mari cu toată lumea.

(CITEȘTE ȘI: ABIA ACUM S-A AFLAT! CINE A FOST CEL CARE I-A DAT LUI WHAT’S UP NUMELE DE SCENĂ: „EL M-A BĂGAT ÎN TOATĂ TREABA ASTA”)

What’s Up, tătic pentru prima dată

Așa cum spuneam, What’s Up și Micky și-au dorit să nu aducă povestea lor de iubire în lumina reflectoarelor și au încercat să fie cât de discreți se poate, chiar și nunta făcându-o în mare secret. Însă, de această dată, cei doi au vrut să împartă veștile bune pe care le-au primit cu toată lumea, așa că au făcut anunțul cel mare.

Într-o postare sugestivă făcută pe Instagram, What’s Up a anunțat că o să devină tătic pentru prima dată. Chiar dacă nu a spus-o cu subiect și predicat, artistul a lăsat de înțeles că în curând familia sa o să se mărească. Mai exact, cântărețul a postat în mediul online o fotografie cu o burtică de gravidă, lângă care a adăugat textul „Baby on the way” (Bebeluș pe drum).

What's Up - tata

Mesajul lui What’s Up a fost repede înțeles de către internauți, care s-au grăbit să îl felicite și i-au transmis gândurile lor bune. Se pare că artistul trebuie să se pregătească acum intens pentru rolu de tătic. De asemenea, fanii cântărețului i-au urat lui Micky o sarcină ușoară.

Pe lângă vestea că așteaptă un copil, What’s Up le-a mai dat internauților încă un indiciu important. Deși nu a vrut să spună explicit asta, cel mai probabil cântărețul o să devină tată de fetiță. Acesta și-a însoțit postarea de o melodie cu un titlu destul de sugestiv. Mai exact, drept coloană sonoră pentru marele anunț, What’s Up a ales melodia lui Adrian Minune, „Am o fată top model”.

Acest indiciu i-a făcut pe internauți să presupună că o fetiță este așteptată în familia cântărețului, însă rămâne de văzut dacă presupunerea este corectă sau nu.

(VEZI ȘI: ANDRA I-A SCHIMBAT VIAȚA LUI WHAT’S UP. CE LEGĂTURĂ AU AVUT CEI DOI, ÎNAINTE CA ARTISTUL SĂ DEVINĂ CELEBRU)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Click.ro
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!