Acasă » Știri » Ziua Marinei Române 2019. Programul manifestărilor de la malul mării

Ziua Marinei Române 2019. Programul manifestărilor de la malul mării

De: Cristian Lisandru 14/08/2019 | 08:17
Ziua Marinei Române 2019. Programul manifestărilor de la malul mării
Ziua Marinei Române 2019. Programul manifestărilor de la malul mării

Ziua Marinei Române este o sărbătoare civilă și militară, marcată de autoritățile publice și celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradițiilor poporului român, precum și prin ceremonii militare și religioase organizate de Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor.

Ziua Marinei Române a fost instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 896 din 1 octombrie 2004. Începând din anul 2009, ziua de 15 august a fost declarată sărbătoare națională. Ziua Marinei Române s-a aniversat pentru prima dată în 1902, la 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanța, la bordul crucișătorului Elisabeta, în prezența ministrului de război Dimitrie A. Sturdza și a tuturor ofițerilor Diviziei de Mare. De asemenea, pe faleza Cazinoului au fost organizate ample manifestări, spectacole în aer liber și jocuri de artificii.

În anul 1912, serbarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regina Elisabeta, inițiativa organizării sale aparținând Societății ,,Regina Elisabeta” a Marinarilor Civili din Constanța. Manifestările au evoluat ca amploare și spectaculozitate, ele fiind susținute, în special în perioada interbelică, de Liga Navală Română, Yacht Clubul Regal Român și Asociația Marinarilor Civili Regina Elisabeta.

Citește și: INCIDENTE LA ZIUA MARINEI! DOI MILITARI AU AVUT NEVOIE DE ÎNGRIJIRI MEDICALE!

”Ambasadorul onorific în serviciul României”

Conform unui comunicat postat pe pagina de internet a Forțelor Navale Române, ”mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave și ambarcațiuni vor prezenta joi, 15 august, cel mai mare spectacol naval pe care Forțele Navale Române îl organizează, an de an, în România. Partea nevăzută a acestui spectacol înseamnă sute de ore de pregătire și zeci de zile de instrucție pe mare, pe fluviu, în teren, în aer și sub apă, pe care militarii din toate structurile participante le execută, pentru a prezenta publicului, într-un mod ireproșabil, cartea de vizită a Marinei Militare Române.

Toate evenimentele organizate cu prilejul Zilei Marinei Române sunt dedicate navei-școală „Mircea”, „Ambasadorul onorific în serviciul României”, care a împlinit, anul acesta, 80 de ani de când poartă cu onoare și cu cinste Tricolorul românesc pe mările și oceanele lumii. Pentru recunoașterea contribuției sale la promovarea imaginii țării noastre pe meridianele lumii, precum și pentru rolul său în păstrarea valorilor și tradițiilor marinărești, drapelul navei-școală „Mircea” va fi decorat cu „Ordinul Virtutea Maritimă cu însemn de pace în grad de Comandor”.

Vezi și aici: ZIUA ARMATEI. EVENIMENTE ȘI CONCERTE PE 25 OCTOMBRIE

Ziua Marinei Române. Programul manifestărilor de la malul mării

Faleza din Constanța și portul turistic Tomis

Joi, 15 august, cu prilejul Zilei Marinei Române, în intervalul orar 9.45-12.30, publicul prezent pe faleza din Constanța va asista la cel mai mare exercițiu naval organizat în România. Acesta va fi urmat – până la ora 15.00 – în Portul Turistic Tomis, de numeroase jocuri marinărești. Pe faleza din fața Comandamentului Flotei, între orele 20.00-21.00, vor răsuna acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale. Seara se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Poarta 1 (Portul Constanța) – faleza Cazinoului – Comandamentul Flotei – Str. Remus Opreanu – Piața Ovidiu și retur, până la Comandamentul Flotei. În același timp, va avea loc și un spectacol inedit de lansare de lampioane de la bordul navelor militare ancorate în apropierea falezei.

Nu rata: EA ESTE LUPTĂTOAREA CU ZÂMBET DE ÎNGER!

Portul turistic Mangalia

Joi, 15 august, între orele 09.45-14.00 – în Portul Turistic Mangalia – se va desfășura Exercițiul demonstrativ „Forțele Navale Române 19”, urmat de jocuri și concursuri marinărești. De la ora 20.00, în aceeași locație, Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazu” va susține un spectacol pentru cei prezenți.

Retragerea cu torțe, executată, între orele 21.00-22.00, pe traseul Farul Genovez – faleză – Aleea Teilor – Primăria Municipiului Mangalia – Cercul Militar – Școala de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu”, va încheia seria momentelor aniversare.

Citește și: CUM AU AJUNS SĂ FIE INTERCEPTAȚI GENERALI ULTRA-CUNOSCUȚI DIN POLIȚIE ȘI ARMATĂ. TOTUL A PORNIT DE LA…

Tulcea

Joi, 15 august, orele 09.45-13.00, publicul din municipiul Tulcea va putea urmări Exercițiul Naval Întrunit „Forțele Navale Române 19”, la care vor participa structuri ale Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, ale Forțelor Aeriene Române, precum și structuri ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului de Poliție Județean, Poliția de Frontieră, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și ale Serviciului Român de Informații. Demonstrațiile militare vor fi încheiate cu o paradă navală și cu tradiționalele jocuri și concursuri marinărești, informează radioconstanta.ro.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Doliu la Craiova! A murit portarul care le-a adus un titlu: „Nu îl vom uita niciodată”
Doliu la Craiova! A murit portarul care le-a adus un titlu: „Nu îl vom uita...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel,...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Viorel Lis a ajuns într-o stare gravă: „Nu mai poate să se deplaseze”. Oana Lis a făcut tristul anunț în cadrul unui eveniment monden
Viorel Lis a ajuns într-o stare gravă: „Nu mai poate să se deplaseze”. Oana Lis...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și...
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Românii, avertizați de șeful ANPC. Mare atenție la ce cumpărați de sărbători
Românii, avertizați de șeful ANPC. Mare atenție la ce cumpărați de sărbători
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
De ce nu s-au căsătorit până acum Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu: „Durerea a fost cea care ne-a unit”
De ce nu s-au căsătorit până acum Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu: „Durerea a fost...
Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest lucru și va fi un deliciu
Ce să pui în colivă ca să-i dai cel mai bun gust. Adaugi doar acest...
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte
O televiziune din România își schimbă numele. Ce va difuza de acum înainte