Gigi Becali, gata sa-si doneze toata averea pentru victimele de la „Colectiv”: „Vreau sa scap de povara bogatiei”

„Pentru mine nu conteaza niciun ban din lume cand e vorba de o viata de om. Eu, cel putin nu pot sta cu banii intr-un cont ca de fapt nici ai mei, nu sunt, ca Christos mi i-a dat si un frate al lui Christos e pe patul de suferinta si sa nu-i dau fratelui lui Christos, ca sunt banii lui fra-su. Asta e filosofia, conceptia vietii mele. Dau banii din milostenie si din iubire si ii dau din milostenie, din iubire. Cateodata plang si ii multumesc.. MI le-a dat Dumnezeu pe amandoua, mila si dragostea…Oricati bani as avea…Ce-or sa faca cu banii, milioanele, le ia in cer, le lasa aici pe pamant…”

Gigi Becali a povestit apoi, despre experienta care i-a schimbat fundamental, viata
„Inainte eram disperat dupa un baiat sa mosteneasca averea… Acum nu ma mai intereseaza, pe mine ma intereseaza mantuirea. Am putut sa scap de patima lacomiei, am avut-o. Puscaria a fost cel mai bun medicament pentru mine, acolo am citit, am invatat ce inseamna mantuirea si ce inseamna Hristos, Dumnezeu, si habar n-aveam. Patima lacomiei, m-a lecuit puscaria, m-a facut mai rabdator, m-a facut mai …nu mai jignesc, poti sa ma omori nu mai jignesc”

Becali si-a reafirmat intentia de a construi un spital si s-a aratat dispus sa-si doneze si ultimul ban pentru cei aflati in nevoie si suferinta.

„M-au mai sunat si mi-au zis ca au incerdere in mine. Le-am spus asa: daca aveti incredere in mine, oricati bani este nevoie pentru oroice eu ii platesc imediat…Nu platesc din banii mei, ci din banii lui Christos…o sa ma ia la misto …dar le spun banii nu sunt ai nostri, ai lui Christos, ni-i da spre administrare Christos. Eu nu aleg nimic. Nu conteaza cu numele, cu pilele..la mine oricine vine, eu il ajut…Christos nu alege, toti suntem frati cu Christos…Oricati bani este nevoie dau, si eu vreau sa scap de povara bogatiei..e o povara pentru mine si eu o dau..Ca sa scap de povara bogatiei, eu o sa fac un spital…n-o sa mai vina la Palat, o sa vina la spital!”
(Gabriel Constantinescu)