Intern
Postat pe 18 mai 2009
60784Cristi Minculescu a rupt legatura cu prietenii sai
SPERANTA. Solistul Cristi Minculescu ar putea urca din nou pe scena cel mai devreme la sfarsitul lunii iulie
Solistul trupei Iris, Cristi Minculescu, s-a indepartat de prieteni. Desi are mare nevoie de sustinerea si incurajarea morala a amicilor sai, Minculescu prefera sa se recupereze in tihna, fara sa stea la discutii cu persoanele care altadata ii erau apropiate sufleteste. Practic, in ultima perioada, artistul s-a rupt de lume. "Nu mai stiu nimic de Cristi. De cand s-a intors de la clinica din Germania, s-a inchis in el, s-a izolat complet si nu am mai reusit sa iau legatura cu el. Nici macar la telefon n-am mai vorbit", ne-a spus bunul sau prieten, Dan Bittman, solistul trupei Holograf. Chiar daca a trecut cu brio prin cea mai grea incercare a vietii sale, transplantul hepatic la care a fost supus in luna martie, problemele lui Cristi Minculescu nu au luat inca sfarsit. Recuperarea postoperatorie in cazul sau se desfasoara anevoios din cauza faptului ca este prea slab. Totusi, cu putin noroc, fanii ar putea sa-l vada din nou pe scena la sfarsitul lunii iulie sau inceputul lunii august.
Autori:
Ionela Chircu
DIN INTERN
20o fana
18.05.2009
00:55
18.05.2009
00:55
articol ****
ca toate articolele despre cristi....cristi e un om discret sa vb ce cu prietenii?izolat,normal ca e izolat,are nevoie de liniste ,are nevoie de familie,are nevoie sa puna masa musculara si sa uite toate mizeriile aparute despre el in presa,izolat trebuie sa fie pentru a nu contacta vreun virus ceva,are nevoie sa fie lasat in pace....cristi nu palavrageste la telefon,nu il folosea nici inainte de ...
un fan
18.05.2009
01:44
18.05.2009
01:44
Bai, nu stiu cum va ganditi sa-l vedeti pe scena d
Din cate am inteles a avut o operatie extrem de grea, parca are ceva probleme si la rinichi, lasati omul sa stea linistit sa se refaca.
cutache
18.05.2009
08:13
18.05.2009
08:13
compozitii
cristi multa sanatate!sper ca repausul sa te ajute in creatie!!!
Olga
18.05.2009
08:16
18.05.2009
08:16
Cristi, te asteptam pe scena cu multa dragoste.
Are dreptate sa se izoleze de asa zisii ;PRIETENI'' care nici bine nu a scapat de operatie , au inceput sa-i scormoneasca prin viata privata, cu stilul lor de;;;Oameni de bine si :::PRIETENI DEVOTATI:: Pai bine oameni buni, daca voi credeti ca un artist are nevoie de asemenea prieteni, va inselati. In ziua de azi, nu exista PRIETENI ci numai ;;PRIETENI:: care tin cu orice chip sa se dea ...
gogu
18.05.2009
08:43
18.05.2009
08:43
saracul,de acum o sa bea singur...fara prieteni...
sa traiesti,sa te adunam de pe sub mese ,ca altadata,prin Craiova....
DORA
18.05.2009
08:41
18.05.2009
08:41
dinDorohoi
Am fost la concertul din toamna la Dorohoi si Irisii au fost superbi. Iti doresc tot binele din lume, Cristi Minculescu si sa te refaci cat mai repede!!! AVEM NEVOIE DE TINE!
BUNI
18.05.2009
09:05
18.05.2009
09:05
CRISTI MICULESCU ......
DRAGA CRISTI !ITI DORESC SANATATE DAR ?NU INTELEG MINISTERU SANATATII DE CE TE-A FINANTAT PT OPERATIE ?E CEVA BIZAR ! PARERA MEA ,SUNT ATITIA COPII BOLNAVI CARE AU NEVOIE DE OPERATII ,TRATAMENTE?CHIAR ATIT DE SARAC ESTI LA CIT AI CINTAT !,,,,,,,,POATE NE SPUI TU CIND TE VEI REFACE ,,,,,,,,NU ESTE NORMAL SI NICI ECHITABIL !DAR CE ESTE ECHITABIL IN TARA ASTA ?SANATATE MULTA !
Johny Cash
18.05.2009
09:39
18.05.2009
09:39
Sa te F|_|T in gura goguta
Esti al mai mare tantalau facut din labareala si carat de muste care exista. sa-ti dea dzeu exact aceleasi probleme si urmasilor tai pana la a 20-a spita (eu ma rog sa fi ultimul din neam)
Johny Cash
18.05.2009
09:39
18.05.2009
09:39
Sa te **** in gura goguta
Esti 'al mai mare tantalau facut din laba si carat de muste care exista. sa-ti dea dzeu exact aceleasi probleme si urmasilor tai pana la a 20-a spita (eu ma rog sa fi ultimul din neam)
Acum are ficat si ...
18.05.2009
09:50
18.05.2009
09:50
ishido.mybrute.com
Acum poate leorpai litrii intregi, de ce sa-i imparta? Hai noroc, Cristi!
sniper
18.05.2009
10:35
18.05.2009
10:35
tipic romanesc
vedem mai sus cateva mesaje in care bolnavi mental fac afirmatii la adresa unui om bolnav.eu unul nu ascult acest gen de muzica insa respect omul pentru ca are intradevar talent.daca nu avea nu mai canta peste tot si nu se mai scria de el in ziare.kktilor care au scris rau despre el nu le pot dori decat un singur lucru:sa treaca si ei prin ce a trecut Minculescu.daca ati facut macar o simpla ...
mihai
18.05.2009
10:42
18.05.2009
10:42
bravo Cristi,sa te mai consulti cu niste medici...
Colonoscopia totala "Standardul de aur" in depistarea cancerului de colon si al stomacului tau .
vali
18.05.2009
10:50
18.05.2009
10:50
multa sanatate sa iti dea bunul dumnezeu iar priet
doamne ajuta iti spune un om cu care ai schimbat cateva cuvinte demult si ai dovedit ca esti om de omenie
io
18.05.2009
13:55
18.05.2009
13:55
bravo gogu
de la unu care face un tratament super naspa, bravo gogule! m-ai facut sa rad cu lacrimi arde-l si johny cash ala imbeciloidu!
MIRABELA
18.05.2009
14:43
18.05.2009
14:43
IL MUSTRA FAPTUL CA A LUAT BANII DE LA ALTII NU DE
ASA AR TREBUI DAR NESIMTITII ......................
tzetze
18.05.2009
15:12
18.05.2009
15:12
De ce-i mai critici si-i jignesti in halul asta, d
Nu e vorba ca il judeca nimeni prea repede, cum spui tu si nici nu-i doreste nimeni raul. Dar omul asta chiar a turnat ceva cantitate de alcool in viata lui. Daca l-ai fi vazut dupa concerte pe jos de beat, nici tie nu ti-ar fi picat bine acum sa auzi ca Ministerul Sanatatii nu mai avea pe cine sa ajute cu bani decat pe unul care si-a distrus ficatul prin alcoolism. Sunt sigur ca daca te uiti in ...
TZETZE
18.05.2009
15:14
18.05.2009
15:14
De ce ii critici asa aspru pe altii daca tu esti I
Nu e vorba ca il judeca nimeni prea repede, cum spui tu si nici nu-i doreste nimeni raul. Dar omul asta chiar a turnat ceva cantitate de alcool in viata lui. Daca l-ai fi vazut dupa concerte pe jos de beat, nici tie nu ti-ar fi picat bine acum sa auzi ca Ministerul Sanatatii nu mai avea pe cine sa ajute cu bani decat pe unul care si-a distrus ficatul prin alcoolism. Sunt sigur ca daca te uiti in ...
o fana
18.05.2009
15:23
18.05.2009
15:23
bai tzeze....
da de cand l-ai cules tu ma pe minculescu din santuri,bai handicapatule eu am sute de concerte la care am fost si nu l-am vazut o singura data pe cristi in 4 labe,unde l-ai vazut ma tu?! da crezi ca daca era asa ,mai avea 140 de concerte pe an?da crezi ca daca era asa scapa presa un asa subiect?!!!tu nu te gandesti asa putin ca la cata presa ,televiziune,radio exista la concerte ar fi filmat ...
alisa
18.05.2009
19:18
18.05.2009
19:18
bravo cristi
cristi esti un invingator te asteptam pe scena cu mare drag.
CATA
18.05.2009
20:50
18.05.2009
20:50
CRISTI MINCULESCU
DACA A-TI AVEA MACAR 1%DIN VALOAREA LUI NU A-TI MAI VORBI AIUREA.CRISTI ITI DORESC RECUPERARE USOARA SI NU BAGA IN SEAMA TOATE IDIOTENIILE
Slab:




Nici un vot inca
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
STIRILE OREI
18:33
17:29
12 mar
12 mar
12 mar
12 mar
12 mar
12 mar
12 mar
12 mar
CANCAN PRIMA PAGINA
Pesti
Ai dori sa faci o investitie de mai mari dimensiuni, dar situatia generala te obliga sa fii prudent in ceea ce priveste cheltuielile. Este posibil sa te confrunti cu o ...
LOTO
11 mar 2010
Loto 6/49:
6
45
17
34
33
27
650.428
Noroc:
7
4
2
2
6
8
2
902.568
Loto 5/40:
15
3
1
12
34
22
52.650
Joker:
14
39
29
26
22
+
4
1.130.772
CANCAN TIMEOUT
Cop Out
Actiune, Crima, ComedieRegie: Kevin Smith.
Cu: Bruce Willis, Tracy Morgan, Juan Carlos Hernandez, Cory Fernandez, Ana de la Reguera
Daybreakers
Actiune, Drama, Horror, SF, ThrillerRegia: Peter Spierig, Michael Spierig.
Distributia: Ethan Hawke, Willem Dafoe, Sam Neill, Isabel Lucas.
How to Train Your Dragon
Animatie, FantasticRegie: Dean DeBlois, Chris Sanders.
Cu: Jay Baruchel, Gerard Butler, America Ferrera, Craig Ferguson, Jonah Hill.
CURS VALUTAR
12 Martie 2010
Vineri
EUR
4,0929
GBP
4,5007
USD
2,9703




































