CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
Intern
Postat pe 13 nov 2008
 16661

De ce e terorizat Basescu de o noua suspendare





ERORI. Disperarea il face pe presedinte sa gafeze pana si in privinta armelor constitutionale pe care crede ca le are la indemana
Probabil ca principalul motiv pentru care presedintele a iesit pe post, la inceputul saptamanii, este cel potrivit caruia nu va accepta o noua suspendare, pe care a numit-o lovitura de stat. Avand in vedere victoria lejera de la ultimul referendum si aprecierea multor specialisti ca a iesit chiar intarit din actiunea impotriva sa, te-ai astepta ca Basescu sa priveasca lucrurile cu mai multa detasare. De ce nu e asa, veti afla mai jos.




Bogdan Tiberiu Iacob


Ideea unei noi suspendari e, de aceasta data, cosmarul cel mai negru al lui Basescu, lucru care se vede si din unele greseli majore pe care le face pe marginea subiectului. Bunaoara, el a declarat ca, daca va fi suspendat din nou, nu se mai da dus de la Palat, ci apeleaza la Curtea Constitutionala. Basescu uita, insa, prevederile Constitutiei si propria experienta. Anul trecut s-a constituit o comisie parlamentara care a analizat prestatia sa si a decis ca a incalcat Constitutia. Asa cum prevede legea fundamentala, concluziile comisiei au fost trimise C.C. inainte de votul din Parlament, iar aceasta a dat un raspuns ambiguu, lasand problema la latitudinea Parlamentului, mai ales ca avizul e consultativ. Altfel spus, C.C. nu poate anula votul din Parlament, odata ce e consultata inainte de acesta, ci poate, cel mult, sa decida daca in cursul procesului de votare s-au strecurat lucruri necurate. Marea problema a lui Basescu e alta: Voiculescu a dezvaluit la TV ca alianta PSD-PC, probabil si UDMR plus PNL, va prezenta rapid candidatul de premier pe 2 decembrie, zi in care Basescu va trebui sa decida. De ce atata graba? Simplu: daca el refuza propunerea, se pune in miscare masinaria suspendarii, care, cu o mobilizare exemplara, poate aduce un vot cam pe la jumatatea lunii decembrie, ceea ce presupune un referendum in maximum 30 de zile, adica in ultima decada din ianuarie.



Un dezastru: campanie electorala de Revelion



Ceea ce inseamna ca presedintele va intra in campanie electorala taman in perioada Sarbatorilor si va atinge maximum de agitatie imediat dupa Anul Nou, cand numai la politica nu le sta capul romanilor. Un referendum in ianuarie va insemna o participare dezastruoasa, cel mai probabil constand doar in asa-zisele nuclee dure ale partidelor. Dar, cel mai grav, partidele care vor fi deja la guvernare in acel moment, cu premierul numit de loctiitorul lui Basescu, vor avea in mod cert o mobilizare a propriului electorat superioara celei a sustinatorilor invinsi ai lui Basescu, din PD-L si PRM. Cum, pentru executarea completa a presedintelui, e nevoie de jumatate plus unu din numarul alegatorilor prezenti la referendum, e posibil ca Basescu sa nu mai revina deloc la Cotroceni, urmand ca in alte trei luni sa avem anticipate la presedintie. Un scenariu care, sa recunoastem, numai linistitor nu e pentru actualul sef al statului.





Fotografi inspiraţi au surprins de-a lungul timpului instantanee care acum îi fac pe protagonişti
DIN INTERN
 
 118
FV
13.11.2008
23:16
Nu e aiurea!
Scenariu deloc lipsit de logica. E f. posibil ca mecanismul sa fie deja pus in miscare, miza e mult prea mare. Mobilizarea "alesilor" e floare la ureche. Ingamfat cum e, Base probabil nu crede, el tot mai are impresia ca e "cel mai iubit" (mai era unul pana a venit revolutia)...
DAYRO
13.11.2008
22:41
glumeam cu Iliescu
glumeam cu Iliescu. De unde Armani. Are costume superbe dar nu cred ca sunt Armani in niciun caz
Marinarul
13.11.2008
22:11
Daca ma votati promulg legea privind marirea organ
Stiti ca premu ieru nu vrea sa v-o mareasca deloc! Numai el vrea sa o aiba mare!Daca ma votati veti face fericite toate parasutele din fauna locala!
Toti suntem fiii ...
13.11.2008
21:41
Pentru bede
Tu mereu postezi scheme de genul"PSD=PC"=alianta de mafioti".Lasa-ne ma tata cu propaganda de 2 lei pentru PdL-ul tau iubit.Ce ti-au dat astia o plasa goala un pix si o bricheta?Sau esti ruda cu miss Buzata-acid hialuronic?
NUTICA KRACINSKAIA
13.11.2008
21:37
ARE O LAIE CURAJ
Ce mafioti a infruntat el?Poate daca numresti mafioata zona inghinala a Nuticai Cocos!
nuti spaima putii
13.11.2008
21:33
Nae ce,esti copil?
Nu ma Nae aici nu se barfeste!aici este conferinta de presa privind succesul hiperplaziei tisulare si numarul de izotopi dintr-un atom de uraniu!Ce ai vrea?"PERSEDINTELE" tau e un betivan patetic!
nae
13.11.2008
21:00
aici nu faceti decit sa barfiti
Deocamdata Base este un persedinte ales prin vot direct.Restul nu sunt decit "numiti" sau "paiatze"care fac scenarii ca si tine.
Toma
13.11.2008
20:46
eu
l-am vazut pe Nicu in Renault 16 si la sprit la Pescarus si era mai simpatic ca botoasa si cu muuult mai putine aere ,si mergea macar la sevici cat de cat si mai ajuta un om nu lua leafa de la Luxten pentru chiar nimica . Apoi o camasa Paul si rechinii e 180 EU si Iliescu nu porta chiar Armani Colectioni (poate emporio ca mai ieften)
nea tase
13.11.2008
20:41
pt marta
domnisoara,ai auzit de termenul "a promulga"? dar de faptul ca Basescu e PD-L stii? Oare PD-L nu poate lansa nici o idee de-a lui Basescu?se numeste iniutiativa legislativa,ati auzit de acesti termeni domnisoara? fiindac pe cat sunt eu de "batran si comunist" am impresia ca pe atat sunteti dumneavoastra de "neexperimentata" sa nu zic needucata
DAYRO
13.11.2008
20:26
eeeei nu-l supraevalua
eeeei nu-l supraevalua !!!!!!! Flota a vandut-o cand nu era inca presedinte. Si Paul&Shark nu e cine stie ce firma. Ce, eu nu l-am vazut pe Iliescu cu un tricou Armani multa? Si ce daca Elena are Range Rover. Ti-am zis ca l-am vazut pe Iliescu cu tricou Armani. E cand l-am vazut eu era intr-un Lamborghini
DAYRO
13.11.2008
20:21
esti putin ca dur
esti putin ca dur. Cu toate ca, cu multe din ce aui spus tu sunt de acord. La vremuri grele, solutii drastice
vio
13.11.2008
20:18
suspendare
noi romanii avem prea multi bani in aceste vremuri si nu stim pe ce sa-i cheltuim si tocmai un referendum care sa manance bani ne lipseste
zelea codreanu
13.11.2008
20:18
ROMANIA NU ARE DECAT O SINGURA SANSA:INTRODUCEREA
BASESCU E SI EL UN ADORATOR AL JIGODIILOR JIDANESTI SLUGA AMERICANILOR SI PROTECTOR AL MAFIEI PD-L SI AL ECONOMIEI SUBTERANE
DAYRO
13.11.2008
20:18
vai de tine. Cum poti sa fi atat de credul
vai de tine. Cum poti sa fi atat de credul. Cu ce corupti s-a batut basescu? Cu niciunul. Colcaie pdl-ul de mafioti imobiliari de la care isi ia parte. Au nenorocit tara cu retrocedari frauduloase si cu licitatii trucate la care in loc sa castige cel mai rentabil a castigat cel mai scump dar care a cotizat cel mai mult. Daca eu iti dau tie cu parul in cap dar in timp ce te lovesc spun ca nu dau ...
Toma
13.11.2008
19:54
Asa e
pune ,,la punct ,, mafiotii , Casuneanu,Umbrarescu ,Videanu , Cocos(si cu creta pe asfalt o parcare am desenat) ...asa de tare incat si-au luat Bugatti V.
RADU
13.11.2008
19:42
CE A FACUT ILIESCU DAR MAI ALES CONSTANTINESCU,CEL
CEI CARE STIU UNUL MAI BUN SAL NOMINALIZEZE
gigi
13.11.2008
19:38
suspendarea
base l-ar sugruma si pe taicasu ,l-a prostit pe stolo ,cand au facut rocada ,acum stolo aramas cu buzele umflate .base a fost un perpetuu agent de scandal , n-a facut nimic ,nimic , ne-a facut de ras, el nu-si iubeste tara
Toma
13.11.2008
19:32
Mai Oana mai
cum nimic? Tu crezi ca e usor sa ai casa in Mihaileanu?? Crezi ca e usor sa vinzi o flota pe sest?? Sa fi si cu poporul si in Paul&Shark si fita cu Vuiton ?
Toma
13.11.2008
19:27
Bravo Bebe..
asa e ! E cu noi poporul si a inceput cu el si cu Elenuta .A luat casute si Land Rover sa dea la popor si cateva beculete de la Luxten sa fie bani de buzunar la Bamboo ca e scump capitalismul asta .
oana
13.11.2008
19:13
mai desteapt-o! pai atunci sa numai punem domne pr
flota unde este domnu marinar???
oana
13.11.2008
19:10
ce a facut marinarul? NIMIC! nu inteleg cum de mai
bisnitar
alegator
13.11.2008
19:00
de unde nu este nici Dumnezeu nu cere..
indiferent cine va fi la putere.... tara noastra este un sac gol este falita... poate sa o conduca si papa pius de la roma .. am fost o tara bogat si acum suntem vai de mama noastra .. NU MAI VOTAZ PE NIMENI TOTI SUNT NISTE IPOCRITI..
bede
13.11.2008
18:57
avem in sfarsit un presedinte sincer, curajos,bata
sa-i aleaga si apoi sa se spanzure
DAYRO
13.11.2008
18:46
masa de manevra nelutule
masa de manevra nelutule, masa de manevra. Populatie indobitocita si masini de vot. Parca le-au spalat creierul cu "comunismul" asta
DAYRO
13.11.2008
18:45
tu habar n-ai de doctrine politice
tu habar n-ai de doctrine politice dar pui etichete oamenilor. Pai basescu al tau ce e ? Vreun laburist britanic sau poate un republican american? Mai taci dracu din gura. Cel mai nedrept lucru in democratie este acela ca toti cretinii si incultii au dreptul sa voteze. Vorbesti tu d ecomunisti cand basescu e cel mai mare comunist dintre toti
DAYRO
13.11.2008
18:41
manipwlati de comunisti zici, adica de Basescu
manipwlati de comunisti zici, adica de Basescu. Singurul politician care a reusit performanta de afi in toate guvernele de la revolutie incoace. Si cu ce folos. Ei mamaie sloganul asta cu comunistii nu mai tine. Aia a fost inventia americanilor. Tarile care o duc acum bine in lume sunt comuniste. Vezi Suedia, Norvegia, Israel...
DAYRO
13.11.2008
18:38
stai ma in satul tau taranoiule
stai ma in satul tau taranoiule. Numai de grija ta nu aveam noi nevoie. Preferatul tau betiv a reusit sa strice relatiile cu toate tarile din europa. Nu ne mai iubeste nimeni, cu licuricii lui si cu lacul lui . Acum ce vrei sa votez partidul lui Boc?
NEPOTUL LUI OBAMA
13.11.2008
18:11
Pe mine m-a bagat sub masa si tu te intrebi daca p
Nu poate fara!!Uneori bea inainte de talk-show,intreaba pe Adriana Saftoiu!Cand i-a ascuns toate sticlele a dat-o afara!
O MOLDOVEANCA-PE ...
13.11.2008
18:11
CEILALTI SUNT MAI BUNI?VREUN MITIC DE PSD..COMUNIS
PE BASE IL VOTEZ,SE STIE CA TOTI SUNT CORUPTI,PSD NE-A FURAT DESTUL CU ATATEA MANDATE ILIESCU,....CINE VOTEAZA PSD INSEAMNA CA VOTEAZA COMUNISMUL.
nenea alex
13.11.2008
18:08
dorinta de a avea liniste
daca asa scapam de certurile si scandalurile cu care ne terorizeaza de 4 ani de zile,ducase sa ne lase in pace ,sa avem si noi odata liniste in tara.
soleil05
13.11.2008
17:43
de 18 ani,suntem o tara FURATA si nu GUVERNATA
O sleahta ordinara care a alternat din 4 in 4 ani,aceasi hoti,banditi,spagari,mincinosi,imbecili,pseudointelectuali,care si-au batut joc de tara,neam,valori morale,intelectuale.In unanimitate,toti politicienii de dupa '89 ar merita aceeasi soarta ca si impuscatu( au subminat economia,au facut-o fiare vechi si au vandut-o).Au despartit mii de familii,trimitandu-i la munca in Italia,Spania,pentru ...
bebe
13.11.2008
16:26
basescu
tot ce s-a intamplat in ultimii 4 ani este din cauza lui.cu toate ca l-am votat,dar nu pe el am votat contra nastase,am stiut ca nu-i bun si sa adeverit,odata cu alinta DA ar trebui sa plece si el ,nu-i bun de presedinte .eu il consider mai slab decat constantinescu,care a fost penibil,romanii trebuie sa hotarasca daca mai au un gram de patriotism in ei.nu ne trebuie presedinti jucatori,sa joace ...
nelu
13.11.2008
15:55
p-tru mikaela
esti o proasta daca vezi comunisti numai in PSD si PNL,de comunisti ca Basescu,Blaga,Berceanu Flutur care a omorat pasarile din ograda oamenilor fara motiv,Stolojan bolnavul inchipuit,Stoica si mul mai multi decat in celelalte partide,ce ai de zis,se vede ca nu te pricepi la politica si esti usor de manevrat.
mikaela
13.11.2008
15:37
votati psd si pnl ca astia au depasit de mult limi
eu tin cu base.vai de capul vostru ca habar nu aveti de politica.Ce era sa faca presedintele pentru tara asta,cand marea majoriate in parlament o constituie psd. Asadar votati psd-ul ca doar a mai fost la putere si vad ca tot nu v-ati ars.ii credeti in continuare.Cat timp avem mentalitatea asta tara asta nu o sa prospere. Nu prea ma pricep la politica dar cred ca si un orb ar vedea cate ...
nelu
13.11.2008
15:31
invincibilu
invingibilu Base se teme ca va fi suspendat,pai asta merita,i s-a spus sa nu se amestece in campania electorala,de ce s-a bagat,asta o cauta cu lumanarea,asai trebuie,numai ca daca i se pregateste asa ceva,sa fie definitiv,in locul lui,se gaseste cineva,nimeni nu este de neinlocuit,sa traiasca si el ca tot omu si sa manince ca pensionarii,carora nu a vrut sa le majoreze pensiile.
lus
13.11.2008
15:19
ce produc astia,mocirla,poate o trec pe lista medi
basescu fa si tu ceva,dale la toti harlete si lopeti sa si sape groapa si sa ia cu ei tot c..... produs in ultimii patru ani.nu mai putem respira de atata putoare
radu
13.11.2008
15:16
homopeneleus
va e frica ,javrelor din pnl, ca va baga la puscarie pe toti...va fuge pamantul de sub picioare..? ha-ha..la ocna cu voi..!
VOT
13.11.2008
15:05
E imposibil sa mai acceptam un astfel de presedint
Romania are nevoie de o clasa politica cu oameni de valoare,buni diplomati,cunoscatori de limbi straine si cu o cariera potrivita pt un presedinte... ne-am saturat de pantofari,marinari,oieri, e timpul sa ne schimbam mentalitatea si sa devenim o tara cu adevarat europeana si cu adevarat democrata...
mmm
13.11.2008
15:03
base
ia intrat morcovu
Danut Jarca
13.11.2008
14:45
Traian Basescu
D-ului Presedinte nu-i este frica de nimeni si de nimic, chiar dansul a spus-o Luni seara in emisiune la Nasul! Sa traiti!
Tiberiu
13.11.2008
14:38
Regret enorm
ca presedintele va demisiona...probabil ca si Stolojan va claca psihic vazand ca este tot mai izolat,ca "mega partigul prezidential" s-a fasait,ca au aparut reprosuri resiproce,ca se contureaza deja o sciziune intre PD si PDL ca asocierea lor nu a fost fericita,fiind ca apa si uleiul...
justitie
13.11.2008
14:32
lingai la voiculescu = can can
ma da cat va plateste voiculescu sa scrieti minciuni , gunoaielor, bogdan tiberiu iacob e bine sa iei banii de la un turnator nenorocit , mie sila de voi GUNOAIELOR
mm
13.11.2008
13:12
basescu
baselule te am votat si am cam luat teapa.... ,, nu traim bine de loc.. . o ducem din ce in ce mai rau .. ne ai mintit.. nu mai votez pe nimeni niciodata macar stiu ca nu mai sunt pacalita..mi e frica de viitorul copiilor mei .... ati saracit tara cu minciunile voastre ..mi e sila de voi de toti indiferent de culoarea politica.. suntem un popor fara sperante .. si stiti cine patimeste cel ...
mita
13.11.2008
12:47
rusine
comunistii,pardon,p s d sunt disperati.cand sunt ei in opozitie nu stiu cum sa arunce tara in haos ,oameni buni ,p s d au organizat mineriade,greve ,au suspendat presedintele cu ce pret,lumea moare de foame ,ei cheltuie banii pe referendum,e corect asa/
dayro
13.11.2008
12:14
vai de capul tau de tampita indobitocita
vai de capul tau de tampita indobitocita. Esti doar un pion in marea masa de manevra. Voi electoratul lui basescu sunteti toti ori handicapati ori masochisti. Nu ati fost mai multi in 2004 (43%) d-apaoi acum
DAYRO
13.11.2008
12:11
fa proasta dreacu
fa proasta dreacu, gazele s-au scumpit d e3 ori dupa ce a declarat basescu ala tau ca "Marea Neagra e lac rusesc". Pentru o asemenea greseala diplomatica era dat jos si din Zimbabwe
DAYRO
13.11.2008
12:08
nu e niciun miracol
nu e niciun miracol. E simplu. L-au votat exact bishnitarii, agramatii, somerii, manelisti. nu e greu deloc. Pe ei ii reprezinta. E de al lor
yoda
13.11.2008
11:58
votati base
sa va dau uie de M la toti antibasescieni!hahalerelor!
iote
13.11.2008
11:57
fak
de labagiu!sa-l pupi in prova pe Baselu si pe noi care-l sustinem!
SNF4
13.11.2008
11:49
MAI BINE LIPSA
MAI BINE LIPSA
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe ...

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:14°
max:22°
Temperatura: 14°
Presiune: 1015.92 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
25 Mai 2012
Vineri
EUR
4,4646
GBP
5,5585
USD
3,5492