Basescu, presedinte cu steag la poarta
Presedintele Traian Basescu, care avea ieri la poarta resedintei sale drapelul national, a facut o baie de multime in
Piata Obor din Capitala, unde au fost impartite peste 16.000 de portii de fasole cu costita. A dat
mana cu oamenii, a facut fotografii cu copiii, iar un barbat entuziasmat chiar i-a pupat mana. El a parcurs aproximativ o suta de metri pe jos, pe traseu dand mana cu oamenii, carora le-a urat "La multi ani si sanatate", apoi a intrat in sediul Primariei Sectorului 2.
Elena Udrea: "Este cea mai frumoasa tara" Ministrul Turismului, Elena Udrea, a scris ieri pe blogul sau ca
Romania este cea mai frumoasa tara si cea mai binecuvantata de Dumnezeu, ea dorindu-le compatriotilor sa ridice capul pentru a-si arata mandria de a fi romani, iar Romaniei sa fie iubita si respectata. "Le doresc
tuturor romanilor ca pentru o zi sa ridice capul si sa spuna tare: "Sunt
mandru ca sunt roman!"". De altfel, mandra ca este romanca, Udrea a pus ieri pe balconul apartamenului sau tricolorul, care a atras atentia tuturor trecatorilor.
Iliescu - bolnav, dar patriot Chiar daca in
urma cu cateva zile a ajuns la spital din cauza unor probleme digestive, fostul sef al statului Ion Iliescu si-a facut timp sa arboreze drapelul national in fata casei sale, pentru a demonstra ca este mandru ca e roman.
Geoana, suparat Ieri, acasa la fostul presedinte al Senatului Mircea Geoana era o liniste de mormant. Suparat dupa plecarea din fruntea Senatului, Geoana n-a mai avut chef de steaguri si petreceri cu fasole si carnati.
Adrian Nastase Fostul premier
Adrian Nastase a declarat ieri, la Alba Iulia, ca iubeste Romania. "Iubesc Romania pentru ca este locul de unde am aflat, pana la urma, ce inseamna sa fim impreuna si pentru ca aici s-au nascut parintii nostri si pentru ca aici vor trai copiii nostri", a spus Adrian Nastase. El a adaugat ca merge de fiecare data cu bucurie la Alba Iulia si cu dorinta de a participa la sarbatoarea cea mai importanta a romanilor. Acasa la el, insa, niciun steag nu era arborat.
Muncitori - da, steag - ba! Ieri, in fata casei lui Adriean Videanu era agitatie mare. Dar nu de la sarbatoarea Zilei Nationale, cum s-ar putea crede, ci de la niste muncitori care lucrau de zor la fatada luxoasei cladiri. Pentru ei nu era zi libera ca pentru multi alti romani, astfel ca se grabeau sa termine treaba. Singurele culori albastre, galbene si rosii erau cele de pe salopetele lor, pentru ca steagul national lipsea si aici cu desavarsire.
Acasa la Stolojan e pustiu Nici casa lui Theodor Stolojan n-a iesit ieri in evidenta. Europarlamentarul care sustinea in urma cu doar cateva zile ca bancile straine nu se vor retrage din Romania, pentru ca aici este o piata "foarte buna", in care "au facut ce-au vrut", a "uitat" sa arboreze drapelul national.
"Tribunul", fara tricolor Corneliu Vadim Tudor a participat ieri la parada militara de la Arcul de Triumf, unde a discutat minute in sir cu printesa Lia. La un moment dat, emotionat, "Tribunul" a luat-o pe dupa umeri pe printesa, gesticuland larg si comentand despre manifestarile organizate cu ocazia Zilei Nationale. Cu toate ca este nationalist declarat, Vadim Tudor a omis sa arboreze steagul Romaniei la el acasa, in semn de respect pentru Ziua Nationala.
Miron Mitrea e mandru, dar nu arata Policitianul Miron Mitrea, care se declara un mare iubitor de tara, nu a scos ieri de la naftalina drapelul national. Asta cu toate ca, pe blogul personal, fostul ministru al Transporturilor declara ca este mandru ca este roman.
Ocupat cu "Vanghelionul" Aflat in febra pregatirilor pentru "Vanghelion", primarul Sectorului 5 n-a avut timp sa scoata tricolorul la fereastra. Vicepresedintele PSD, Marian Vanghelie, a promis ca pentru Revelion 2012 va organiza simultan mai multe programe, pentru tineri, dar si pentru seniori, asteptand 20.000 de participanti.
DD în direct fără drapel
Chiar dacă se declară apropiat de români, înfiinţând Partidul Poporului, Dan Diaconescu a uitat să arboreze steagul României. Sau poate că nu i-a mai stat mintea la Ziua României, cunoscut fiind faptul că lucrează mai mult noaptea, când îşi prezintă legendara emisiune la OTV.
A rămas fără recuzită
În filmele sale, Sergiu Nicolaescu a folosit mii de steaguri, de la cele din perioada fanariotă până la cele din revoluţiile moderne. Probabil însă că le-a folosit pe toate în filmele sale patriotice, pentru că nu i-a mai rămas niciunul pentru a-l pune în faţa casei sale cu ocazia Zilei României. Un fleac.
Preocupat de meci
Gigi Becali este un naţionalist convins şi de fiecare dată în discursurile sale se găsesc cuvinte mari legate de ţară şi de Dumnezeu. Însă ieri, tensiunea meciului Steaua - Shalke 04 şi-a spus cuvântul. Gigi nu a plecat în Germania, a preferat să vadă meciul la televizor. Dar cu ocazia asta a uitat să scoată steagul în faţa palatului său, preferând să îl ţină în jurul gâtului.
Primar fără steag acasă
Casa lui Liviu Negoiţă pare impecabilă: de la plantele din faţa casei la gard, acoperiş şi vopseaua exterioară. Însă ieri a lipsit un "mic" amănunt pentru a face din această vilă impresionantă o casă de român: un steag tricolor!