Penitenciarul de maxima siguranta Jilava va intra in reparatii capitale. Ultima renovare a avut loc acum o jumatate de secol, iar de atunci institutia a functionat la foc continuu. Acum Jilava va fi refacuta din temeli, valoarea investitiei fiind de cateva milioane de euro. Lucrarile au demarat cu transferul detinutilor in alte inchisori unde sa „beneficieze” de aceleasi conditii de siguranta. Detinutii care vor ramane la Jilava, vor pune umarul la renovarea inchisorii. In aceste zile la Jilava mai sunt doar 1.400 de detinuti din totalul de peste 2.500 de persoane care sunt inchise aici. Jilava a fost construita acum mai bine de 100 de ani ca sa se adapteze nevoilor de spatiu. Penitenciarul a fost in repetate randuri extins, dar niciodata modernizat, in adevaratul sens al cuvantului. S-au facut mici reparatii acum 50 de ani. Din cauza mizeriei, sute de detinuti s-au imbolnavit de scabie, au paduchi ori sufera de boli pulmonare. Fiecare celula are 20 de metri patrati, loc in care sunt 15 paturi suprapuse. (S.P.)