Sa ne traiesti, Leon Rotman! Doar el ne-a mai ramas din generatia de aur de la Melbourne! Povestea incredibila a unui campion ignorat de toata lumea

Are un apartament in cartierul Dristor, iar in fiecare zi face drumul spre parcul IOR. Ii place sa se uite la lac, cuprins de amintirile momentelor cand el era stapanul apelor. Leon Rotman are acum 78 de ani, dar si-a pastrat vigoarea de alta data. Adora sa-si spuna povestea. Poate pentru ca de-a lungul vietii sale, prea putini au avut timp sa o asculte. Prea putini au stiut sa il aprecieze. Evreu de origine, campionul de la Melbourne a avut o copilarie grea. „Am inceput sa lucrez la 15 ani, strungar la uzinele Timpuri Noi. Am inceput sportul dupa ce un coleg de munca mi-a aratat o schema si m-a pus la pamant imediat. M-am dus cu el la lupte. Am fost la cateva concursuri, dar pana la urma am renuntat din cauza unor nedreptati ale arbitrilor. Am preferat sa merg la canoe dupa ce am auzit ca se infiintase ‘Tanarul dinamovist’, unde aveau si aceasta sectie”, ne-a spus Leon Rotman. Din acel moment, a inceput o adevarata lupta cu el insusi. Voia sa fie din ce in ce mai puternic. „Am schimbat si locul de munca, m-am angajat la o cazangerie manuala. Colegii mei nu intelegeau de ce munceam eu cu asa ambitie. Faceam tot acolo, de multe ori si munca lor. Simteam ca e cel mai bun antrenament pentru canoe. In plus, imi facusem un fel de scripete la care sa ma antrenez dupa curse. Dupa ce au vazut adversarii ca scoteam timpi din ce in ce mai buni, incepusera si ei. Stateam la coada ca sa ma antrenez la scripetele facut de mine. Aveam rezultate bune inca de la inceput, dar pe mine ma sareau mereu cand era anuntat lotul olimpic care se antrena la Snagov. Ramaneam de unul singur la Floreasca, desi erau luati altii cu rezultate mai slabe decat mine. Pana la urma, am fost convocat dupa ce am cucerit primul titlu national”, povesteste marele campion. A inceput drumul spre Melbourne.

„Delegatia a plecat pe 25 octombrie 1956, de pe Aeroportul Baneasa cu cinci avioane bimotor. Prima escala am avut-o la Praga, unde am dormit, iar apoi am continuat drumul. De aceasta data cu un avion Air India cu patru motoare. Probele de canoe au avut loc pe lacul Wendouree, la 130 de kilometri de Melbourne. Urma sa concurez in fata unor nume mari. Prima a fost proba de 10.000 de metri. Asta insemna aproape o ora de vaslit in continuu. Cu doar cateva zile inainte de concurs, am iesit la o miuta cu ceilalti baieti. Eu nu ma prea pricepeam la fotbal, am dat gresit intr-o minge si am facut entorsa. Abia mai puteam sa merg. In plus, a trebuit sa-mi tai din barca, pentru ca era mai mare cu trei centimetri. Am tras asa si i-am lasat in urma pe campionii vremii”, rememoreaza Leon Rotman clipele de glorie. A urmat victoria de la 1.000 de metri sI primul roman dublu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice. De altfel, pana la Melbourne, Romania avea un singur aur olimpic, obtinut de Iosif Sarbu, la tir, la Helsinki, in 1952. Pe taram australian a fost o adevarata explozie, pe langa cele doua medalii de aur ale lui Leon Rotman, au mai urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului Nicolae Linca (box), Dumitru Alexe si Simion Ismailciuc (C2 canoe) si Stefan Petrescu (pistol viteza). Leon Rotman este singurul dintre ei care mai traieste. A fost, insa, lasat in anonimat.

„Trebuia sa iau 150 de lire pentru fiecare medalie de aur, dar mi-au dat 173 pentru amandoua. In tara mi-au promis 25.000 de lei pentru fiecare titlu olimpic, visam sa imi iau un apartament. Dar am primit 12.000 pentru ambele sI mi-am luat motocicleta Jawa”, isi aminteste Leon Rotman nedreptatile indurate in viata de sportiv. In 1960 a luat bronz la Roma, iar apoi a fost trecut pe linie moarta de federali. La Tokio nu l-au luat desi era campionul national en-titre. „Mi-au facut la misto o festivitate, mi-au dat un fanion, o cupa din lemn si o insigna. Dupa ce m-am retras, nu mi s-a propus niciodata sa antrenez Dinamo. Erau preferati altii fara performante. Iar cand venea randul meu sa fiu avansat in grad, eram mereu sarit. Am ramas doar maior. M-au repartizat apoi la Judiciar, militian la Sectia 10. Ma trimiteau sa rezolv pe teren cele mai grele cazuri, sa potolesc scandalagii si sa prind infractorii. M-am pensionat in 1972, dupa ce m-au lovit unii cu o toporisca”, isi incheie povestea marele campion roman.