Unicul fin al lui Ceausescu se ocupa cu potcovitul cailor

In 1988, pe 14 iulie, in familia Silviei si a lui Mircea Olariu venea pe lume Ilie, cel de-al 9-lea copil. Saracia, care cuprinsese intreaga Romanie pe timpul dictaturii, ii adusese la disperare si pe acesti moldoveni sarmani, nevoiti sa traiasca de pe o zi pe alta din hrana cumparata pe cartela. Bucuria nasterii a fost umbrita de faptul ca nici macar un nas mai de soi nu puteau pune bietului urmas. Silvica, mai intreprinzatoare, ca toate mamele, a fost luminata intr-o dimineata, pe la cinci, de-o idee strasnica. Cum s-a trezit, i-a si impartasit-o barbatului: "Ma, Mirceo, ma, si-ar hi sa-l punem nas pi Tovarasu' Nicolae Seausescu? Io sa stii ca-i scriu o scrisoare la Comitetu' Sentral." In buna educatie taraneasca, biata femeie a intocmit o epistola induiosatoare si convingatoare, simtindu-l pe Nicolae Ceausescu foarte aproape de sufletul ei. A dus scrisoarea la posta si apoi a asteptat minunea, rugandu-se la Dumnezeu sa ajunga unde si la cine trebuie.

"Tovarasul Secretar General a acceptat"

Au trecut doua luni si, intr-o zi, ce sa vezi? Pe ulitele pline de clisa ale comunei Corni au aparut doua Dacii negre, suspect de lucioase. Din ele au coborat cativa lideri comunisti ai judetului. Un secretar al Comitetului Judetean al PCR a tusit putin, si-a dres vocea, cravata, apoi a grait, emotionat, un mesaj vibrant, tinandu-se de gardul paradit al familiei Olariu. "Draga tovarasa, Silvia, tovarasul Secretar General a primit scrisoare dvs, a citit-o, si acceptat-o. Ca urmare, a hotarat sa-si manifeste grija fata de copilul numit Iliuta, asa cum numai un luptator comunist si un presedinte de tara o poate face." Silvica, biata, sa lesine cand a auzit. A doua zi era convocata la Botosani, impreuna cu familia ei formata din 11 suflete, in fata Palatului Administrativ. Cand au ajuns acolo, membrii familiei Olariu au fost condusi de tovarasi la magazinul Universal, pe vremea aceea cel mai aprovizionat si mai mare din judet, apoi i-au invitat sa-si aleaga din raioane ce le pofteste inima: rochite, pantalonasi, pantofi, chiloti. Si asta a fost "botezul".

"Mi-ar fi placut sa fie domnu' Iliescu nanaselu' meu"

Dupa intamplare, nimeni nu s-a mai interesat de finul lui Ceausescu, iar Marele Ctitor nu a calcat niciodata in prafuita comuna Corni. Insa, cum Silvica cerea ajutor financiar sau alimentar, imediat, tovarasii de la judet, executau "ordinul". Dupa Revolutie, tatal lui Iliuta a ajuns consilier comunal si, la alegeri, a fost in comisia electorala. In urma cu cativa ani, barbatul s-a imbolnavit grav de arterita si diabet. A murit la scurt timp, lasandu-si familia singura. "Am plans rau de tot. Eram mai mic atunci, dar nu m-am lasat de scoala, am facut 10 clase si o ajutam pe mamuca daca nu ma duceam la ore. Acum sunt singurel. Fratii mei au plecat la munca prin tara. Apoi, cand a devenit domnu' Iliescu presedintele tarii, ma gandeam la el cu drag, ca la tovarasu' Ceausescu, nasu? meu dintai. Mi-ar fi placut sa fie acum dansu? nanaselu? meu, poate primeam niste tricouri, o pereche de blugi, ca-s tanar si vreau sa fiu la moda." Pe 14 iulie, Iliuta a implinit 19 ani. Nu se duce la discoteca si nu prea are prieteni. Toata ziua potcoveste caii, are grija de mama lui bolnava, coseste fanul prin vecini si incearca sa iasa din saracie. Nu se plange, dar i se strange inima de necaz ca nu are haine ca baietii de varsta lui si nu poate iesi cu fetele la un suc.