Actorul Mihai Constantin, cunoscut ca Ionică din memorabilul film „Liceenii“, a ajuns să fie aproape de nerecunoscut.

Dacă toată lumea îl cunoaşte din filmul „Liceenii“, lansat acum 30 de ani, acolo unde a interpretat rolul lui Ionică, Mihai Constantin, ajuns la vârsta de 51 de ani, e astăzi de nerecunoscut. Nu a renunţat la meseria de actor, el fiind foarte apreciat în special în apariţiile de pe scenele de teatru. Totodată, acesta a mai pus câteva kilograme în plus, faţă de cum îl ştia întreaga Românie, în filmul „Liceenii“, apărut în 1987.

Anii au lăsat, după cum se poate observa, urme adânci pe chipul şi pe corpul celui care, în tinereţe, l-a jucat pe Ionică din filmele „Liceenii“, „Extemporal la dirigenţie“, „Liceenii rock and roll“ şi „Liceenii în alertă“, însă talentul i-a rămas intact.

Actor al Teatrului Bulandra din Bucureşti, Mihai Constantin a făcut roluri memorabile în spectacole precum „A treia ţeapă“ de Marin Sorescu, „Hamlet“, „Regele Lear“, „Poveste de iarnă“ de W. Shakespeare, „Petru“, de Vlad Zografi, „Black & White“, de Keith Waterhouse şi Willis Hall, „Antigona“ de Sofocle, „Trei surori“, de Cehov sau „Oblomov“, de Goncearov. În spectacolul „Scooterul“, Mihai Constantin joacă aproape zilnic, pe stradă, obligatoriu cu cască pe cap.

Mihai Constantin s-a născut la data de 30 septembrie 1964. Tatăl său este actorul George Constantin, iar mama, mezzo-soprana Iulia Buciuceanu. De asemenea, Mihai este nepotul actriţei Tamara Buciuceanu - nimeni alta decât interpreta profesoarei de matematică "Isoscel", cei doi fiind protagoniştii unor scene de-a dreptul memorabile în seria "Liceenii".

Citeste despre: ionica din liceenii, mihai constantin, cum arata mihai constantin astazi, filmul liceenii


Share On Facebook