Acasă » Galerie foto » Fosta soţie a multimilionarului care a dărâmat piaţa asigurărilor umblă cu gărzi de corp până şi la coafor. E păzită ca preşedintele Iohannis! Carmen Adamescu nu coboară din maşină până nu se eliberează strada total, iar trei agenţi de securitate o supraveghează non-stop

Fosta soţie a multimilionarului care a dărâmat piaţa asigurărilor umblă cu gărzi de corp până şi la coafor. E păzită ca preşedintele Iohannis! Carmen Adamescu nu coboară din maşină până nu se eliberează strada total, iar trei agenţi de securitate o supraveghează non-stop

De: Cancan 18/09/2016 | 00:14

Chit că la începutul lunii iunie a acestui ani, mai exact pe data de 7, soţii Adamescu şi-au luat la revedere de la căsnicie şi au divorţat în mod oficial, un aşa-zis război dintre aceştia pare încă să îi mai lege unul de celălalt. Asta şi multele milioane de euro pe care Carmen speră să le primească în urma partajului.

Dacă Dan Adamescu se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de patru ani şi patru luni de închisoare, primită pentru că a intervenit la judecători să obţină decizii favorabile în mai multe dosare de insolvenţă, soţia sa e ceva mai activă. Recent, în după-amiaza de vineri, CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, a întâlnit-o pe ex-soţia celui supranumit cândva „Magnatul asigurărilor“, când aceasta avea o programare la coafor.

Însă, nu vă gândiţi că această întâlnire de pe una din străduţele din centrul Capitalei a fost una banala. Din contră, în momentul în care Carmen Adamescu a pus pantoful pe asfalt pentru a ieşi din maşină, a mobilizat trei gărzi de corp, care au sărit pentru a se asigura că locul în care se află e „sigur“. Pentru acest lucru, „străjerii“ doamnei Adamescu au mers până într-un capăt şi celălalt al străzii pe care se aflau şi au… eliberat-o total.

Carmen Adamescu este constant însoţită de agenţi de pază, mai ceva ca un şef de stat
Carmen Adamescu este constant însoţită de agenţi de pază, mai ceva ca un şef de stat

Păzită mai ceva ca preşedintele Iohannis, fosta nevastă a patronului de la Astra Asigurări s-a dat şi ea jos din maşină, abia când a primit „Ok“-ul din partea agenţilor. Mai mult, mai ceva ca Whitney Houston în filmul „Bodyguard“, ea a avut alături în permanenţă un „paznic“ de nădejde, care aproape i-a devenit umbră şi care nu a lăsat să îi scape niciun pas făcut de către Carmen Adamescu. De asemenea, cei doi au fost constant cu zâmbetul pe buze, pentru că dacă tot petrec un anumit număr de ore pe zi împreună, nu există niciun motiv pentru care nu se şi pot simţi bine unul în compania celuilalt.

La începutul lunii iunie, atunci când îi declarau „divorţaţi cu acte-n regulă“, judecătorii nu s-au pronunţat însă şi pe cererea de partaj în cazul soţilor Adamescu. Mai mult, încă din momentul în care a introdus acţiunea de divorţ, ea a cerut să primească suma de 350 de milioane de euro, care reprezenta 50% din „imperiul familiei“. O avere care, în 2012, era era estimată la peste 700 de milioane de euro.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut anunțul așteptat de milioane de români
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
De ce trebuie să aprindem, de fapt, lumânarea sau candela. Puțini creștini mai știu semnificația acestui gest
De ce trebuie să aprindem, de fapt, lumânarea sau candela. Puțini creștini mai știu semnificația...
Locul din România care este interzis turiștilor. E tărâmul în care cuibărește șarpele rău și singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc
Locul din România care este interzis turiștilor. E tărâmul în care cuibărește șarpele rău și...
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna...
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc,...
Mulți pensionari s-au retras aici. Orașul din România care atrage ca un magnet
Mulți pensionari s-au retras aici. Orașul din România care atrage ca un magnet
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce...
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Cine aduce mai mulți bani în familia Cristinei Șișcanu. Mădălin Ionescu și-a surprins urmăritorii
Cine aduce mai mulți bani în familia Cristinei Șișcanu. Mădălin Ionescu și-a surprins urmăritorii
Horoscop zilnic pentru duminică, 28 aprilie 2024. Balanța are un blocaj financiar
Horoscop zilnic pentru duminică, 28 aprilie 2024. Balanța are un blocaj financiar
Hipermarketul uriaș care vinde produse românești ca pâinea caldă. A mizat totul pe filierele locale și clienții sunt încântați. Și prețurile sunt mici
Hipermarketul uriaș care vinde produse românești ca pâinea caldă. A mizat totul pe filierele locale...