Codruța Filip și Valentin Sanfira s-au despărțit, iar separarea dintre ei a avut loc după întoarcerea artistei de la Desafio Aventura. Codruța a confirmat separarea de soțul ei și a susținut că nu mai formează de ceva vreme un cuplu cu partenerul ei de viață. După ce artista a susținut în exclusivitate că s-a despărțit de soțul ei, CANCAN.RO l-a contactat și pe Valentin Sanfira pentru a-i lua și lui un punct de vedere. Surpriza a fost că celebrul artist a aflat de la noi că soția lui a făcut publică separarea lor.
Codruța Filip și Valentin Sanfira păreau unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc. Erau împreună de opt ani și sunt căsătoriți din 2022 și, cu toate că amândoi sunt foarte cunoscuți și mediatizați, au fost mereu discreți în privința vieții personale. Cu toate acestea, erau admirați pentru perechea frumoasă pe care o formau și fanii se bucurau ori de câte ori îi vedeau împreună. Codruța Filip a căpătat și mai multă popularitate după participarea la Desafio Aventura, iar după întoarcerea din Thailanda lucrurile au început să scârțâie în căsnicia lor. În urmă cu puțin timp au apărut zvonurile unui iminent divorț, iar Codruța Filip a confirmat pentru CANCAN.RO despărțirea de soțul ei. (vezi aici) Iată însă ce a declarat artistul.
Valentin Sanfira, prima reacție după ce soția lui a confirmat despărțirea: „Eu de ce nu știam?! „
După ce Codruța Filip a făcut publică despărțirea dintre ea și soțul ei, l-am contactat și pe Valentin Sanfira pentru a-i lua o reacție. Artistul a fost luat prin surprindere de declarațiile Codruței și susține că nu a apucat încă să discute cu soția lui.
„Eu nu am văzut nicio declarație, o să o întreb ce declarație a dat. Nu vreau să îmi citești ( n.r. declarațiile ei), o să vorbesc cu ea direct. Sunt aceleași povești de când a plecat în Desafio, numai aberații. Eu nu cred că a făcut ea declarații. Eu de ce nu știam?! O să mă întâlesc cu ea ca să văd despre ce este vorba. Nu am ce să comentez. O să vorbesc cu ea, nu cu alții”, a fost prima reacție a lui Valentin Sanfira pentru CANCAN.RO.
Valentin Sanfira a avut prima reacție după ce a aflat de la CANCAN.RO despre despărțire
Cei doi artiști, considerați mult timp unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc, au construit o relație de aproximativ 8 ani, oficializată prin căsătorie în 2022. Povestea lor a fost una stabilă, bazată pe susținere reciprocă și o conexiune puternică, care părea imposibil de clătinat. Însă cum viața surprinde încele mai neașteptate moduri, despărțirea cade ca un trăsnet peste fanii celor doi cântăreți. Codruța ne-a spus că separarea s-a produs la începutul anului, de comun acord, iar de atunci, fiecare merge pe drumuri separate.
„Da, ne-am despărțit la începutul anului. Am decis că este cel mai bine să mergem pe drumuri separate. Nu mai formăm un cuplu, tot ce pot să spun este că mergem mai departe, cu respect reciproc unul față de celălalt. Nu vom mai merge la evenimente împreună, fiecare este pe nișa lui și suntem ok așa. Viața merge mai departe, cu bune, cu rele, le luăm cum vin. Sigur că sunt momente dificile prin care fiecare trebuie să treacă, dar se întâmplă. Am hotărât de comun acord să o luăm pe căi separate, a declarat Codruța Filip pentru CANCAN.RO.