CONECT CANCAN
Cancan Facebook Cancan Twitter
Alege alta editie: 
Sanatate
Postat pe 1 sep 2010 14:53
 839

4 milioane de bebeluşi mor în prima lună de la naştere

Mortalitatea copiilor sub un an este în continuare o problemă globală. Statisticile realizate la nivel mondial privind mortalitatea infantilă sunt cutremurătoare. În fiecare an, patru milioane de copii mor în primele 28 de zile de la naştere.

Cele mai afectate de mortalitatea infantilă sunt, fără doar şi poate, ţările din lumea a treia. Din păcate, nici ţara noastră nu stă mai bine la acest capitol. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în România, numai anul trecut au murit 2.250 de copii cu vârste până la un an. O rată îngrijorătoare spun medicii, una dintre cele mai mari din Europa.

„Aceste decese, înregistrate în primul an de viaţă, au avut multiple cauze, printre care, cele mai frecvente au fost: afecţiuni ale sistemului respirator, pneumonia, anomaliile congenitale ale inimii şi sistemului circulator precum şi asfixierea la naştere", susţine prof. dr. Radu Vlădăreanu, şeful Clinicii de Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Elias, din Capitală. În schimb, legalizarea avorturilor, folosirea diverselor metode contraceptive tot mai frecevent şi posibilitatea monitorizării cu suces a sarcinii a făcut ca în ultimii ani să scadă semnficiativ numărul femeilor care-şi găsesc sfârşitul în timpul naşterii sau imediat după ce îşi aduc copiii pe lume. Dacă în anii '80 mureau, anual, peste 450 de femei însărcinate, anul trecut, de exemplu, doar 31 de femei s-au stins la naştere. Practic, la 100.000 de nou-născuţi, 14 femei mor la naştere.

După cele mai ciudate imagini surprinse în sport, vă prezentăm o galerie de ima
DIN SANATATE
 
 1
Madalina
01.09.2010
15:22
Incompetenta?
pai...si Romania este tot o tara din lumea a III-a. Dar la cauzele mortii premature nu se specifica si incompetenta doctorilor.
Slab:
Nici un vot inca
Cancan.ro nu-si asuma raspunderea pentru continutul comentariilor dar isi
rezerva dreptul sa le stearga pe cele pe care le considera jignitoare, discriminatorii,
contrare bunelor moravuri si ordinii publice.
 
Adauga comentariu
Nume: *
Email:
Adresa de email nu va fi facuta publica
Subiect: *
Comentariu: *
Fii primul care afla tot ce este HOT in materie de stiri!
TRIMITE UNUI PRIETEN
Nume prieten: *
Email prieten: *
Numele tau: *
Mesaj:
 
disclaimer.jpg
Inapoi
573795-gabi-firea.jpg
573312-zoli.jpg
573014-paleologu.jpg
572571-trica.jpg
571089-video-edy-stancu.jpg
570628-magda-catone.jpg
570287-mitica-popescu.jpg
567997-costi-ionita-si-kat-de-luna.jpg
567459-video-srdjan-luchin-si-dan-alexa.jpg
Inainte

Descoperire stranie într-un aparat de fotografiat cumpărat de la un ...

Un băiat de 13 ani a cumpărat împreună cu bunica sa un aparat de fotografiat Polaroid de la un târg de ...

horoscop zilnic
berbec taur gemeni rac
leu fecioara balanta scorpion
sagetator capricorn varsator pesti
2.jpg
Super 8
Super 8
Regie: J.J. Abrams.
Cu: Amanda Michalka, Elle Fanning, Kyle Chandler, Ron Eldard, Noah Emmerich, Joel Courtney, Gabriel Basso.
Larry Crowne
Larry Crowne
Regie: Tom Hanks.
Cu: Julia Roberts, Tom Hanks, Bryan Cranston, Wilmer Valderrama, Nia Vardalos, Taraji P. Henson, Cedric the Entertainer.
Zookeeper
Zookeeper
Regie: Frank Coraci.
Cu: Rosario Dawson, Kevin James, Leslie Bibb, Ken Jeong, Donnie Wahlberg, Joe Rogan, Nicholas Turturro.
Meteo cancan
starea vremii
termometru
14°C
min:13°
max:16°
Temperatura: 14°
Presiune: 982.05 mmhg
Umiditate: 94 %
Vant: 14 kph
RSS
facebook
twitter
HI5
newsletter
Aboneaza-te la newsletter!
LOTO
24 mai 2012
Loto 6/49:
11
2
9
10
38
12
6.863.606,39
Noroc:
1
3
3
0
5
6
0
837.330,72
Loto 5/40:
21
14
34
7
19
18
141.313,60
Joker:
29
6
38
43
34
+
6
7.012.604,11
Noroc Plus:
1
1
5
5
9
9
121.424,35
Super Noroc:
8
5
0
3
7
1
72.037,89
CANCAN Alege 6/49
CANCAN Alege 5/40
?
?
?
?
?
?
Genereaza
mica_publicitate.jpg
28 Mai 2012
Luni
EUR
4,4641
GBP
5,5683
USD
3,5473