Prezentatoare stirilor sportive de la Antena 1, Crina Abrudan, a cazut prada hotilor de pe litoral, care au profitat de aglomeratia din fata clubului situat pe plaja, pentru a-i sterpeli geanta.
Incidentul petrecut in urma cu doua saptamani pe o plaja din statiunea Mamaia a lasat-o pe vedeta Antenei 1 fara i-phone, un aparat foto si 500 de lei, paguba fiind estimata la aproximativ 1.000 de euro. „Fiind sambata noaptea, in club era foarte aglomeratie, iar lumea statea deja in zona sezlongurilor.
Am lasat geanta din mana pentru o clipa si… s-a evaporat. Am vazut foarte repede ca a disparut, cam in doua minute, dar deja telefonul era inchis”, ne-a povestit Crina Abrudan. A doua zi, stirista si iubitul ei au semnalat furtul la politie, si, spre norocul ei, a reusit sa-si recupereze actele cateva zile mai tarziu.
„Erau hoti profesionisti dupa cum au operat. Au luat din geanta tot ce le-a trebuit, dupa care au aruncat-o in apropiere, la vreo 50 de metri de locul de unde au furat-o”, a adaugat stirista. Pe langa valoarea materiala evidenta, telefonul avea si una sentimentala, pentru ca blonda il primise cadou de la iubitul ei cu ocazia Craciunului.