
Functie. Serban Huidu este administratorul Hodoronc-Tronc Production SRL, firma la care este asociat cu fratele sau

Businessman. Vlad Huidu detine Prestige Auto Garage SRL, societate ce se ocupa cu intretinerea si repararea masinilor

Dovada. Pe site-ul oficial al Ministerului Finantelor Publice, firmele fratilor Huidu figureaza cu datorii uriase la stat
Problemele se ţin scai de familia Huidu. Întâi accidentul de schi din Austria, în urma căruia Şerban a zăcut o bună bucată de timp la pat, apoi accidentul înfiorător comis pe 16 octombrie, la Braşov. După ce fratele lui a ucis trei oameni, Vlad a anunţat că îşi amână nunta programată la sfârşitul anului. Şi, ca tacâmul să fie complet, firmele fraţilor Huidu figurează cu datorii impresionante către partenerii de afaceri şi stat. Cu toate că societăţile comerciale deţinute şi administrate de Şerban şI Vlad Huidu rulează anual milioane de euro şi, conform bilanţului contabil pe 2010, ele au datorii uriaşe, de aproximativ 750.000 de euro. Potrivit site-ului mfinante.ro, firma Hodoronc-Tronc are datorii de 2.192.480 lei, adică peste 540.000 de euro, iar Prestige Auto Garage aproximativ 210.000 euro. Prima firmă are ca profil de activitate "activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune", iar cea de-a doua se ocupă cu întreţinerea şi repararea autovehiculelor.
Cristian Zaharescu, unul dintre asociaţii lui Vlad Huidu, a declarat pentru CANCAN că datoriile către furnizori şi bugetul de stat care figurează în bilanţul pe 2010 postat pe site-ul mfinante.ro au fost deja achitate. "Firma Prestige Auto Garage are datoriile achitate la zi, fapt ce poate fi demonstrat cu documente contabile. Firma noastră este imaculată şi, din câte ştiu, şi Şerban este un om foarte corect şi îşi plăteşte toate dările. Sumele respective reprezintă totalul datoriilor, adică investiţiile asociaţilor, care trebuie recuperate, precum şi facturi ce aveau data scandentă în luna ianuarie a acestui an şi care deja au fost achitate. Mai mult, firma are de recuperat sume de trei ori mai mari decât cele datorate".
Trei oameni spulberaţi într-o fracţiune de secundă
Realizatorul de televiziune şi radio Şerban Huidu (35 de ani) a provocat, pe 16 octombrie, în jurul orei 11.55, la ieşirea din localitatea braşoveană Timişul de Sus, un accident înfiorător, după ce a pătruns cu maşina pe contrasens şi a lovit un autoturism Dacia Logan in care se aflau trei persoane. Doi oameni care aflau în Logan au murit pe loc, iar cea de-a treia a murit la scurt timp, la spital. Procurorii au anunţat că, în opinia lor, carnagiul rutier s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, umed, în urma ninsorii şI au început urmărirea penală a lui Huidu, pentru ucidere din culpă.