Mircea Badea comentează meciul Bute - Froch: "Dacă n-au vândut ...
Mircea Badea a comentat pe blogul lui meciul de box pierdut de Lucian Bute în faţa lui Carl Froch, la Nottingham, ...
2. Independenţă: "Am avut întotdeauna ambiţia să nu depind financiar de ai mei. Când mi-am luat primul job am fost încântat, fiindcă făceam un ban, ceea ce înainte nu se întâmpla".
3. Copilărie agitată: "Am luat o ceartă şi câteva şuturi de la bunicul când am făcut un foc de capul meu, în spatele casei, era să dau foc la toată ograda cu găini. Dar aveam şi momente de duioşie, când mergeam cu bunică-mea la biserică, în fiecare duminică".
4. Mândrie: "Prima mea casă, adică o garsonieră, a fost luată din munca mea. Am muncit pe brânci, la un moment dat aveam cinci joburi în acelaşi timp! După câţiva ani, am reuşit să-mi iau un apartament. După care, m-am căsătorit şi mi-am luat şi o casă mai mare. Înainte de toate astea, am trăit boem, n-aveam încotro. Am fost student căminist, am stat şi-n gazdă când nu găseam cămin, am stat şi pe la prieteni..."
5. Boroboaţe: "Am cumpărat odată, nu-ţi exagerez, 20 de baxuri de gumă de mestecat Cin-Cin, mă interesa "surpriza", adică poze cu fotbalişti celebri. Bineînţeles, luasem din banii pe care mama îi avea pentru întreţinere. Ascunsesem şi colecţia, şi cutiile goale după o perdea. A apucat-o pe mama curăţenia şi, când a intrat să aspire după draperie, a rămas încremenită".
A renunţat la plete în urma unui pariu
"Asta a ajuns chiar şi-o glumă în toată lumea: de câte ori îşi schimbă unul look-ul, ceilalţi îl întreabă: "Ce, mă, ai pierdut vreun pariu?". Întâmplător, la mine a fost pe bune, chiar am pierdut un pariu pe care l-am pus în emisiunea Tonomatul DP2, pe care o făceam la TVR pe atunci. Ca să se simtă bine ăia care au câştigat, m-am prefăcut nervos, dar acum îţi spun adevărul, eu mă gândisem de mult să renunţ la claia de păr şi să trec la un stil mai comod. Părul scurt se potrivea mai bine apucăturilor mele profesionale de atunci", ne-a spus Cătălin




Mircea Badea a comentat pe blogul lui meciul de box pierdut de Lucian Bute în faţa lui Carl Froch, la Nottingham, ...