Pepe câştiga bani mulţi dinainte de a deveni celebru: "Filmam la nunţi şi făceam şniţele în Moghioroş"

Motivat. După despărţirea de Oana, Pepe se simte în stare să creeze muzică mai mult şi mai bine

Cine ţi-a zis prima oară Pepe?
În loc de bebe mic, bebiţă, mi-a zis frate-miu Pepiţă, şi toată copilăria, chiar şi în clasele I-IV, aşa mă strigau, Bebiţă sau Pepiţă. Când am devenit mai măricel au început cu Pepito, Pepino, Pepe. Nu mai ţin minte cine mi-a zis prima oară Pepe, dar niciodată cineva nu mi-a zis Ionuţ sau Nicuşor, aşa cum mă cheamă.

Când ai început să faci box?
Cred că aveam cinci-şase ani. Tata a fost campion naţional la box, frate-miu mai mare, Giani, a practicat şi el. Cu băieţii din gaşcă se antrena într-o boxă de la bloc, utilată cu tot echipamentul. Făcuseră şi un ring de box, în spatele blocului. Pe atunci nu erau decât cluburile importante Steaua, Dinamo, nu existau săli de fitness, aşa că băieţii se mai antrenau şi prin subsoluri. Şi mie îmi plăcea să stau printre ei. Pe la 8-9 ani am început să fac box la club până pe la 14 ani. Începusem să prind gustul şi să ştiu cum stau lucrurile, până în ziua în care mama a început să plângă, că să nu-mi spargă cineva nasul, că ea mă iubeşte şi că sunt prea frumos ca să mă bată lumea şi să devin urât (râde). Zicea: „de ce nu te apuci tu, mămică, de muzică, pentru că tu cânţi frumos". Nu aveam nici un model în muzică şi i-am zis: „mamă, da' ca cine să fiu eu cântăreţ?" „Mamă, da' ca cine să fii tu boxer", mi-a răspuns. Nu erau atunci nici Doroftei, nici Bute. „Trebuie să faci altceva, nu o să trăieşti bine din box", zicea. Şi m-a convins. La 15 ani, m-am apucat să fac studii muzicale.

Dar ce cântai aşa de frumos?
Melodii de cartier, cu chitara, în colţul blocului. Cântam „Puştoaico, tu ai sânge de viperă" ori cântece de pe ştrand. Că mergeam la ştrand, adică săream gardul la ştrand. Aveam trei lei să plătesc biletul, dar îmi plăcea să sar gardul. Dacă se lua portarul de noi, îi spuneam lui frate-miu, aveam şmecherii din astea...

Erai un fel de golănaş de cartier?
Eram un fel de protejat de şmecheri, un puşti cu fiţe, recunosc. Nu căutam neapărat scandal, dar abia aşteptam să se ia cineva de mine. Mă cunoşteau toţi. Toţi prietenii lui frate-miu mă ţineau în braţe şi în cârcă... Dacă-i vedeam stând roată şi jucând barbut mă băgam şi eu în seamă.

Mai ştii să joci barbut?
Barbutul nu se uită niciodată! (râde). E foarte simplu. Bani să ai şi joci cu mine (râde). Eu am trecut prin toate... Dar n-am fost niciodată ahtiat după jocuri de noroc. Am şi-acum prieteni care se strâng să joace poker între ei pe bani. Eu am evoluat, dar sunt unii care au rămas acolo. Sunt prieteni şi joacă pe bani. N-o să înţeleg niciodată chestia asta.

Deci te-ai apucat să studiezi cu doamna Camelia Dăscălescu, cea care l-a descoperit şi pe Dan Spătaru. Cum ai ajuns la ea?
Mama s-a interesat, a văzut că tot timpul cântam prin casă. Mă îmbrăcam ca Toto Cutugno, aveam un costum şi un şal alb, de-al lui frate-miu, şi cântam la o crosă de hochei, ziceam că-i microfon cu stativ. În '90 mi-a trimis tata prima casetă cu Gipsy Kings, din Germania, că el fugise din ţară prin '85-'86. Am învăţat toate piesele instantaneu. De atunci m-am îndrăgostit de Gipsy Kings. Când m-am dus la studii, am început să fac canto clasic, să iau lecţii de dicţie, vocalize, teorie. Patru ani jumate am studiat.

Înţeleg că ştii să citeşti notele.
Ştiu fiecare notă în parte, dar dacă mă pui să citesc o partitură, mă cam încurc. Pentru că nu cânt după note. Dar dacă mă chinui, descifrez partitura. Am început apoi cu festivalurile de muzică uşoară, prin ţară, şi cântam din repertoriul lui Temişan, Cotabiţă, Daminescu. De la Gabriel Dorobanţu am cântat „Tu eşti speranţa mea", pe care, când am interpretat-o în stilul Gypsy Kings, am ridicat sala. Atunci, am luat locul II. Era debutul meu, la Ploieşti. Aveam vreo 16 ani. La festivaluri, m-am obişnuit cu premiul de popularitate, pentru că erau numai gagici cele care câştigau şi numai domni în juriu. Eram trei băieţi care se tot întâlneau pe la festivaluri: eu, Trăistariu şi Florin Moldovan, adică Naomi de azi. Am mai rămas doi, eu şi Trăistariu (râde). În perioada aia mi-am dat seama că trebuie să cânt ce-mi place mie şi nu ceea ce zice juriul, pentru că fiecare începuse să-mi spună: „cântă şi tu ceva mai liric, spre exemplu piesa mea". Cântam piesa, dar nu avea nici un impact la public, nu luam nici un premiu. Când cântam ce îmi plăcea mie şi cum îmi plăcea mie, mai spre latino, spre flamenco, sala reacţiona. Prin '99, compozitorul Eugen Mihăescu mi-a zis că a cunoscut doi chitarişti foarte buni, care au o trupă, dar nu şi solist vocal, şi m-a întrebat dacă vreau să cânt cu ei. Mi-a făcut cunoştinţă cu Alex şi Mitică şi atunci am format Latin Expres. Cum am apărut la primul festival, la Amara, am luat locul I, iar la Mamaia, locul II, pentru că trofeul nu s-a acordat, iar locul I l-a luat, bineînţeles, o gagică frumoasă. Un an jumate am cântat cu ei. Am cunoscut succesul, după care s-a rupt formula, pentru că băieţii nu voiau să evoluăm. Din punct de vedere muzical, am început să ne contrazicem. Şi atât ne-am contrazis până am zis că eu îmi fac treaba singur. Mi-am creat propriul concept, am lărgit formula şi încet-încet am ajuns la 10 instrumentişti. Important e că de zece ani nu-mi mai comandă nimeni pe plan muzical, fac ce vreau şi cum simt eu şi mi-e foarte bine aşa.

Când ai câştigat primii bani?
Pe la 12 ani, filmam cu o cameră de luat vederi pe la nunţi, pe la evenimente private. Până pe la 14-15 ani asta am făcut şi câştigam cât oamenii în toată firea care îşi întreţineau aşa familiile. Mi-a plăcut să produc de mic. Prin '93, mulţi se duceau în Turcia să cumpere marfă. Eu nici paşaport n-aveam şi, atunci, cu un prieten care avea o maşină, luam marfă de la en-gros, de la ăştia, şi o vindeam în târg. Şi vindeam săpun Duru, blugi, sahariene. Am avut şi tarabă pe Lipscani. Pe la 16 ani mi-am cumpărat un chioşc fast food în Piaţa Moghioroş. Şi vindeam cafea, făceam şniţele, grătar, mici. Nu mi-e ruşine. Am trecut prin multe munci. Eu eram şi bucătar, şi ospătar...

Acum eşti cu geanta de sport la tine. Te duci la box?
Da. Am mers şi de două ori pe zi la antrenamente, în perioada în care aveam foarte mulţi nervi, adică în decembrie-februarie (n.n. e vorba de perioada divorţului). (râde) E un sport care te educă. Am învăţat foarte multe din box. Chiar dacă unii îl consideră dur, mie mi se pare un sport foarte inteligent.

Ce reprezintă tigrul pe care ţi l-ai tatuat pe umărul stâng?
Mă reprezintă pe mine. Uite, mai e un tigru mic, în interior, care-l reprezintă pe băiatul meu. Care încă nu e, dar o să fie. Şi suntem doar eu cu el, că mamă n-am pentru el (râde). Tigrul e animalul meu preferat. Tatuajul l-am făcut la începutul lui februarie, la un prieten acasă, şi a durat vreo nouă ore.

Scandalul cu Oana ţi-a afectat cariera?
Nu, de ce, în primul rând, artistul este acelaşi. Poate chiar mai motivat, în momentul de faţă, să creeze mai mult şi mai bine. Dat fiind faptul că am avut parte şi de mai multă publicitate, chiar şi cu scandal, am ştiut să-mi prezint şi operele artistice, să cânt, să-mi prezint noul album, să vin cu proiectul „Vaporul iubirii", de la Antena 1. Se pare că dacă nu eşti implicat într-un scandal atunci când lansezi un album, presa nu e interesată de tine şi nu eşti chemat la emisiuni... Dacă n-am avut ce face cu divorţul, am încercat să-mi promovez mai tare materialele, pentru că eu, în povestea asta, nu am făcut altceva decât să mă apăr. Concertele sunt la fel de multe ca şi înainte. Brusc, au apărut şi camere de luat vederi de la presa locală, aproape la fiecare concert.

La şase luni de la despărţire, ce crezi că a fost Oana pentru tine, iubirea vieţii, greşeala vieţii?
A fost o etapă din viaţa mea. A fost o perioadă foarte frumoasă, păcat că s-a terminat urât. Nu ştiu dacă iubirea vieţii mele e o persoană cu care am stat şapte ani, sau o alta cu care am stat un an şi jumătate, sau aceea cu care am fost trei ani de zile, prima iubire de la 15-16 ani, asta sau viitoarea. Toate sunt iubiri. Toate sunt frumoase. Toate s-au terminat. Dar asta a fost cea mai mediatizată.

E gata noul album. Aceste evenimente din viaţa ta ţi-au inspirat vreo piesă?
De când s-a întâmplat cu divorţul meu, am compus doar trei piese şi toate fac referire la viitor. Piesa „E târziu", pe care mulţi au apreciat-o şi pe care eu am cântat-o în perioada despărţirii, pentru că asta simţeam în momentul ăla, a fost făcută acum şase-şapte ani, poate a fost o premoniţie legată de ce avea să se întâmple în viaţa mea. Aşadar, m-am uitat frumos în CV-ul meu, am văzut ce se potriveşte şi am arătat publicului, pentru că lumea asociază. Dacă eu în plin divorţ cântam ceva de dans, care n-avea nici o legătură cu divorţul meu, oamenii n-ar fi fost atenţi. Ori oamenii au fost atenţi când au asociat ceea ce simt eu cu ceea ce cânt, cu ceea ce exprim, cu ceea ce probabil îşi doreau şi ei să vadă şi să înţeleagă.

Acum s-au liniştit lucrurile?
Pentru mine s-au liniştit dinainte, pentru că eu ştiam exact ce urmează, ştiam cu cine am stat în casă, ştiam ce reacţii ar putea avea şi am fost pregătit pentru toate variantele. Am propus varianta civilizată, nu s-a mers pe ea pentru că nu s-a crezut că eu ştiu şi am tot. Apoi, când s-au convins că am mai mult decât am arătat, s-au mai liniştit.

După experienţa asta, îţi va fi mai greu să te apropii de o fată?
Îmi va fi mai uşor. Mi-e atât de simplu să mă apropii de o fată... Sunt atent să nu-i placă mondenitatea mai mult decât de mine, dar nici nu am o lipsă de încredere.

Ai primit cereri în căsătorie, după ce te-ai despărţit de Oana?
Da, dar în clipa în care tu eşti în plin divorţ şi primeşti cereri în căsătorie sau afli că vrea o fată să-ţi facă un copil, te întrebi cum poate cineva să-ţi facă asemenea propuneri în asemenea momente.

Acum eşti cu cineva?
Nu sunt implicat în nici o relaţie serioasă. Vorbesc cu mai multe fete, i-am spus fiecăreia că mai vorbesc şi cu altele, ca să nu fie discuţii. Sunt foarte sincer. Până acum n-am dormit nicio seară acasă la mine, de când am făcut acea casă. Mă mai duc pe-acolo aşa, ca la hotel. Adevărul e că am avut treabă, am dormit aproape în fiecare seară în alt oraş, am avut concerte, şi am mai stat la un prieten la curte, unde mă simt bine.

 

 

5 secrete

Pleacă în Spania, la flamenco
O să plec Spania, la nişte prieteni, să mă distrez, să mergem la flamenco. O să vină şi un prieten din Miami, mai merg şi eu cu vreo doi de aici. O să facem o gaşcă să petrecem ca în "Marea Mahmureală". Îmi place viaţa de noapte, să fie nebunie.

Ar putea trăi fără muzică
Aş putea trăi fără orice. M-am antrenat psihic pentru asta. Pot trăi şi fără muzică, şi fără cafea, şi fără telefonul mobil, şi fără internet. Poţi să faci orice în viaţă şi să te lipseşti de orice, dacă eşti puternic. Eu aşa consider că sunt.

Este punctual
Nu a existat vreodată să nu fiu punctual, să nu mă trezesc la timp, chiar dacă stau prost cu trezitul de dimineaţă. Mă culc şi foarte târziu, sunt genul de bărbat pentru care ziua începe când apune soarele.

Se dă în vânt după ciorbe
Şi după mâncărurile cu sos. Fetele au fost impresionate când m-au descoperit şi în bucătărie. Şi nu mă refer neapărat la iubitele mele, ci şi la amice, la prietene ale prietenilor mei. Mănânc orice, de la bame la mâncare de castraveţi, nu există fel care să nu-mi placă.

Are repulsie faţă de droguri
Nu-mi place în Amsterdam, pentru că... n-am fumat niciodată, nici măcar ţigări normale. Eu am o repulsie pentru droguri, nu mă interesează. Nu-mi place să-mi pierd controlul. Prefer să beau o sticlă de whisky, şi ştiu ce fac şi după a doua...

 

Pepe se crede bărbatul perfect? "Nu prea îmi dau seama ce defecte am"

 

Pepe pofteşte şi el la un sărut