Cântăreţul încearcă să se obişnuiască cu durerea pe care o simte atunci când se lasă epilat în zona inghinală, însă spune că este abia la început. "Este un chin, acum le înţeleg pe femei când spun că suferă ca să fie frumoase pentru noi, bărbaţii. Mai am până mă obişnuiesc cu epilatul inghinal, sufăr în tăcere, ce să fac", a declarat cântăreţul. Jean de la Craiova spune că s-a decis să se epileze pentru că este mult mai igienic, dar şi pentru că această procedură dă un aspect aparte locului respectiv. "În unele părţi ale corpului este bine să nu ai păr. Să fie pielea cât mai fină. Şi doar nu era să mă fac cu lama. M-am dus la salon. Sufăr, mă doare, dar altfel se simte şi mă simt după", a mai spus cântăreţul.