Cancelarul Germaniei,
Angela Merkel, este mare amatoare de fotbal. De altfel, ea va deveni membru de onoare la clubul Energie Cottbus, la care este legitimat si jucatorul roman
Ovidiu Burca. "Clubul din Cottbus este foarte mandru sa primeasca acest membru de prestigiu", se arata intr-un comunicat emis de managerul
Steffen Heidrich. Energie Cottbus si
Hansa Rostock sunt singurele cluburi din fosta
Republica Democrata Germana care evolueaza in prezent in prima liga.
Angela Merkel, care a crescut in RDG, va asista la meciul Energie Cottbus - Borussia Dortmund, din 16 februarie, cu aceasta ocazie urmand sa primeasca titlul de membru de onoare. "Desi sunt femeie, iubesc la nebunie fotbalul pentru ca mi se pare un sport extrem de spectaculos, o adevarata lupta care pe care. Ori de cate ori am ocazia, nu ratez vreo partida, a declarat cancelarul german. Merkel a sustinut puternic, din tribuna, echipa nationala a Germaniei la
Cupa Mondiala din 2006, organizata de tara sa.
(D.A.)