"Nici bunica, nici tata nu au purtat tricouri pe care să scrie «Am ...
Carl m-a sunat la două minute după ce i-am trimis primul email. "Bunica mea e din România!" Rămân ...
Când a decis să plece am fost foarte trist, dar mi-am dat seama că este idolul meu şi trebuie să-l urmăresc chiar dacă este nevoie să fac mari sacrificii pentru asta. Am mers la meciuri şi când juca la Al Hilal, iar de când s-a transferat în Emiratele Arabe Unite sunt nelipsit de la meciurile lui Al Ain. Toată lumea de acolo mă cunoaşte, mai ales că merg de multe ori şi la antrenamente", povesteşte Andu Şerban, care îşi ia în ultimul timp şi familia cu el în excursiile în Asia. Gestul suporterului stelist l-a impresionat pe fostul căpitan din Ghencea, care l-a remarcat pe Andu îmbrăcat în tricoul Stelei în tribune şi chiar l-a invitat să ia masa împreună. Povestea familiei constănţene a fost publicată chiar şi pe site-ul oficial al lui Al Ain. "Nu este uşor să stai atâta timp departe de ţara ta. Ador să văd steagul României şi tricoul Stelei în tribune în Emirate. Lucruri care poate mi se păreau normale atunci când eram în Ghencea. Acum, sentimentul este unic", i-a transmis Mirel Rădoi fanului său. Atât de încântat a fost Rădoi să vadă că are un fan înfocat care vine din România, încât se interesează de fiecare dată când mai ajunge acesta în Emirate, iar înaintea meciului lui Al Ain cu Ajman, în campionat, chiar l-a sunat să îi ureze "La mulţi ani".




Carl m-a sunat la două minute după ce i-am trimis primul email. "Bunica mea e din România!" Rămân ...