Fotbal intern
877Becali s-a împăcat cu Meme, Copos la rând
Patronul Stelei spune că rapidistul îi impută o datorie care nu există şi îl avertizează că ar avea de suferit într-un eventual proces.
Patronul Stelei, Gigi Becali, a anunţat că regretă cuvintele foarte dure spuse la nervi despre Mihai Stoica şi că îşi cere scuze faţă de familia acestuia.
"Vreau să fac o spovedanie publică, vreau să-i cer scuze familiei lui Meme, am spus la nervi ce am spus. M-a incitat, nu m-a lăsat în pace. Am zis că e mercenar, nu am spus-o cu răutate, am zis că a dat bilete... am greşit că am păcătuit aşa în Postul Paştelui şi vreau să cer scuze familiei lui, soţiei şi fetei", a spus Becali, care a anunţat că a fost ameninţat de George Copos cu tribunalul pentru o presupusă datorie: "Copos minte, a primit banii. I-am dat două milioane de euro, mi-a dat banii după patru luni, nici măcar comisionul de la bancă nu mi l-a dat. Altădată i-am dat 200.000 de euro. Câţi bani a luat şi pe Bădoi, şi pe Rada... nu mă apuc să vorbesc că după aia... vai de capul lui. Va avea mari surprize şi mari belele dacă voi ajunge în faţa judecătorului. Inventează nu ştiu ce factură, a scris pe ea Steaua, după mintea lui de nebun. O să-şi blesteme zilele dacă mă va mai chema el în instanţă. Săracul Gică Popescu a fost acuzat de evaziune cu transferul la Galatasaray doar pentru că a încercat să-l acopere pe Copos", a spus Becali la GSPTV.


Min: 18°
The Lightkeepers
ComedieRegie: Daniel Adams.
Cu: Richard Dreyfuss, Bruce Dern, Blythe Danner, Mamie Gummer, Tom Wisdom.
Knight and Day
Actiune, Comedie, ThrillerSUA, 2010.
Regie: James Mangold.
Cu: Tom Cruise, Cameron Diaz, Peter Sarsgaard, Jordi Molla, Viola Davis.
Get Him to the Greek
ComedieSUA, 2010.
Regie: Nicholas Stoller.
Cu: Jonah Hill, Russell Brand, Rose Byrne, Tyler McKinney, Zoe Salmon.








1





























