De aici a pornit ura dintre cei doi foşti internaţionali: Dinu i-a blocat un transfer în Franţa lui Lucescu înainte de '89

Să prindă un transfer în străinătate. Acesta era visul oricărui fotbalist român înainte de Revoluţie. A fost imposibil pentru Nicolae Dobrin, Ilie Balaci sau alţi mari artişti ai balonului din acele vremuri. Totuşi, în funcţie de toanele lui Ceauşescu şi de contextul politic, unii au fost mai norocoşi. Emeric Ienei şi Gheorghe Constantin au ajuns la Kayserispor, Ilie Datcu la Fenerbahce, Constantin Frăţilă şi Mihai Mocanu la Omonia Nicosia, Nicolae Lupescu la Admira Wacker şi Ion Ionescu la Alemania Aachen. Aceştia au fost câţiva dintre norocoşii regimului.

 

Transfer la nivel înalt la Olympique Nimes

După 1965, relaţiile diplomatice dintre România şi Franţa au fost din ce în ce mai strânse. Drept dovadă, trei ani mai târziu, preşedintele celei de-a V-a Republici Franceze, Charles de Gaulles, a efectuat o importantă vizită în România. Nicolae Ceauşescu a fost decorat cu Legiunea de Onoare de înaltul oficial francez. În 1969, Georges Pompidou a devenit al 19-lea preşedinte al Franţei. Relaţiile între cele două ţări au rămas la fel de strânse. În perioada 15-19 iunie 1970, Ceauşescu a fost la rândul său într-o vizită diplomatică în Franţa, la Nimes. Primarul oraşului a avut o rugăminte specială pentru oficialul român. Olympique Nimes era într-o situaţie delicată, iar acesta îşi dorea câţiva fotbalişti buni din est. Secretarul general al PCR nu l-a putut refuza. Primarul a fost prezent la un derby Steaua - Dinamo, iar la final a ales câte un jucător de la fiecare echipă: Florea Voinea şi Ion Pârcălab.

Cum i-a distrus "Procurorul" visul lui "Il Luce"

După trei ani excelenţi petrecuţi la Nimes, Ion Pârcălab a decis să pună ghetele în cui. La meciul de retragere, printre invitaţi, a fost şi fostul prieten de la Dinamo Mircea Lucescu. Iar actualul antrenor al lui Şahtior i-a impresionat pe francezi. Aceştia au plănuit să îl transfere în locul lui Pârcălab. Pentru asta au trimis câţiva oameni să-l urmărească pe Lucescu la Bucureşti. Vestea a ajuns însă şi la urechile coechipierului Cornel Dinu, care avea legături strânse cu oameni importanţi ai timpului în diferitele structuri de conducere. Neînţelegerile dintre cei doi erau deja cunoscute de toată lumea din vestiar. Iar influenţa acestora făcuse ca lotul dinamovist să se împartă în două, în funcţie de apropierea faţă de unul sau de celălalt. Ideea că Lucescu ar putea ajunge în Franţa nu i-a plăcut deloc lui Dinu. La meciul la care francezii au fost în tribune, el şi apropiaţii săi din vestiar au avut un plan clar: nicio pasă către Lucescu. Acesta din urmă a jucat modest, iar francezii au decis ca transferul să nu se mai facă.

Rivalitate şi după Revoluţie

Chiar dacă oficial au negat tensiunile, Cornel Dinu şi Mircea Lucescu au profitat ulterior de fiecare şansă de a se înţepa. Ultimul război direct a avut loc în 1998. Dinamo, cu Dinu antrenor, a reuşit o victorie istorică, scor 4-1, în faţa Rapidului lui Mircea Lucescu. Celebru a rămas gestul lui Dinu, care le-a aruncat prosopul giuleştenilor. "Il Luce" avea să câştige titlul la finalul sezonului, al doilea din istoria Rapidului. În 2009, tehnicianul lui Şahtior a mai trimis o săgeată la adresa vechiului rival: "Despre noi, cei de la Dinamo, se spuneau multe, pentru că eram angajaţi la Miliţie. Eu, de exemplu, eram la Miliţia economică. La Securitate era Dinu. Era căpitan de echipă şi era angajat acolo să ia mai mulţi bani". Apoi, Cornel Dinu nu a ezitat să-l critice pe Răzvan Lucescu după rezultatele slabe ca selecţioner: "Răzvănel are noţiuni confuze, dacă nu chiar deşarte, asupra a ceea ce ar trebui să însemne concepţia unui selecţioner". În ultimul timp, ura dintre "Procuror" şi "Il Luce" s-a mai diminuat, cei doi înţelegând că au o vârstă la care orice conflict îi duce în derizoriu.