Razbunator. Noul antrenor al giulestenilor are pata pusa pe fundasul despre care crede ca l-a "vandut", in urma cu patru ani, la Bruxelles
Cristian Blanuta
Fotbalistii de la Rapid s-au dat peste cap pentru a-l pastra la echipa pe
Cristiano Bergodi. N-au reusit, asa ca soarta le-a adus in cale pe "Puriu". Un antrenor cu care putini jucatori s-au inteles. Cel mai afectat dintre toti este, insa, Vasile Maftei. Fundasul nu are amintiri placute cu
Mircea Rednic. Se intampla in urma cu patru ani, la Bruxelles. 0-0 fusese in Giulesti, iar returul a inceput promitator. La pauza, "visiniii" conduceau pe Anderlecht cu 2-0, goluri Ilyes si Bratu. A urmat caderea, belgienii castigand cu 3-2. Rapid rata calificarea in turul al treilea preliminar al
Ligii Campionilor.
Mircea Rednic a acuzat atunci cativa jucatori ca au trantit meciul. Cei vizati de tehnicianul din Grant au fost Dolha, Iencsi si Maftei. Doar ultimul mai joaca la Rapid. Si sta cu frica-n san ca va ajunge pe banca de rezerve.
Cea de-a doua tinta este simbolul rapidist Nicolae Manea. Rednic nu a uitat ca actualul secretar general al clubului "i-a luat fata" in 2002, fiind numit antrenor al reprezentativei de tineret. Post pe care-l vana si Mircea Rednic. Mai mult, tehnicianul nu vrea sa fie deranjat in noul sau mandat de caractere puternice, asa cum este Manea.