Mioara Roman: „Stau cu chirie și n-am din ce plăti!” Cum a reacționat Oana

Publicat: 08/03/2018 | 15:53

Oana Roman le-a avut invitate în platoul emisiunii ei pe mama sa și pe una dintre prietenele ei cele mai bune. Mioara Roman și Cerasela Rogen au fost invitatele speciale ale vedetei, care a părut foarte emoționată. Fiica fostului premier a dezvăluit că aceste femei sunt foarte importante în viața ei și și-a dorit foarte mult să le aibă în emisiune.

Prima invitată a fost Cerasela Rogen, de meserie life-coach, care a vorbit despre cum să avem viața frumoasă pe care ne-o dorim. Oana Roman și Cerasela Rogen sunt prietene foarte bune. Vedeta a recunoscut că a apelat la sfaturile prietenei sale.

„Face meseria asta de șapte ani, din 2011. La mine au mai venit și persoane publice, care și-au rezolvat problemele. Sunt foarte multe persoane, ca și tine, care au declarat cu multă bucurie că și-au rezolvat problemele. Roxana Ciuhulescu, care a venit la mine prin tine, Oana. Natalia Mateuț, Nadir, care vine chiar constant la mine”, a mărturisit Cerasela, în emisiunea Oanei Roman de la Viva!

Mioara Roman: „Îmi amintesc mirosul de carne arsă!”

 

Cea de-a doua invitată a fost Mioara Romna, care a vorbit despre copilăria ei, dar și despre cum se descurcă în prezent.

„Primele mele amintiri cu mama sunt cu războiul. Era un bombardament. Mi-era frică, asta îmi amintesc. Era un bombardament american, că România era în război cu Aliații, era alături de Germania. Astea e prima mea amintire. După aceea ne-am mutat. Tatăl meu a avut șansa, dar și meritul, ca în 1939 să facă un stagiu de Sociologie, la Geneva. Fiind sociolog a avut un doctorat cu Dimitrie Gusti și alți oameni importanți. Într-un fel, noi nu ne-am dat seama că tata ne-a supraveghat îndeaproape evoluția. Lumea face confuzii politice despre el. (…) Tata ne-a dus la Auschwitz când aveam 6 ani. M-a marcat. Erau grămezile de jucării, pantofi….dar încă era în 1946 mirosul de carne arsă.  Îmi amintesc și acum. Tata ne-a spus așa: Aici niște oameni au hotărât că alți oameni trebuie lichidați”, a povestit Mioara Roman.

Mioara Roman a mărturisit că are probleme financiare în prezent: „A trebuit să dăm casa să vă ținem pe voi. A fost greu. Și trebuie s-o spun public. Eu stau cu chirie și nu prea am cu ce plăti!”. Oana Roman nu a mai lăsat-o pe mama ei să vorbească despre asta, fiind sfârșitul emisiunii: „Într-adevăr, așa e. Știu că nu ai cu ce plăti. Mă rog, haide, să nu ne întristăm acum la sfârșit!”

 

 

Angie Voicu