Alfredo Di Stefano, întreaga orchestră a fotbalului șampanie
În urmă cu șase ani, Alfredo Di Stefano a murit la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident cardiac. El a fost cel mai mare jucător din istoria lui Real Madrid, după cum o spune chiar site-ul oficial al grupării de pe Santiago Bernabeu.
Di Stefano a fost distins și cu Balonul de Aur, în 1957 și 1959, și este singurul fotbalist din lume care a primit și un Super Balon de Aur, în 1989. Supranumit „Saeta rubia” (Săgeata blondă), Alfredo Di Stefano este al cincilea cel mai bun marcator all-time din istoria campionatului Spaniei și al treilea din istoria Realului, cu 216 de goluri în 282 de meciuri, disputate între 1953 și 1964.
Totodată, până în 2015, a fost cel mai prolific jucător din istoria El Clasico, derby-ul dintre Barcelona și Real Madrid, fiind depășit de Lionel Messi. Puternic, rapid, eficient, cu o condiție fizică ireproșabilă, creativitate, viziune și versatilitate tactică, Di Stefano putea juca pe apoape orice poziție pe teren. Don Alfredo s-a distins și prin faptul că a jucat pentru trei echipe naționale, Argentina, Columbia și Spania, un lucru imposibil în zilele noastre.
Singurul cuvânt din vocabularul lui Di Stefano era victoria! Întreaga sa carieră la Real Madrid a fost plină de succese, câștigând 18 trofee în 11 sezoane, timp în care a înscris 308 goluri în toate competițiile, cu un accent deosebit pus pe cele cinci finale câștigate de Cupa Campionilor, în care a marcat de fiecare dată!
Alfredo a început fotbalul la River Plate în 1945, când avea 19 ani. După un singur meci disputat, a fost împrumutat un sezon la Huracan, după care a revenit la gruparea „milionarilor”, unde a câștigat titlul de campion și a fost golgeterul primei ligi, în 1947. În același an, Di Stefano a strălucit în naționala Argentinei la Copa America, unde a marcat șase goluri în șase partide și a cucerit trofeul.
O grevă a jucătorilor profesioniști din Argentina în 1949 l-a făcut să plece în Columbia, la Millonarios Bogota. Fotbaliștii de top solicitau salarii mai mari, iar când cluburile au apelat la jucători de la tineret, starurile au făcut pasul spre Columbia, unde opera o ligă pirat, nerecunoscută de FIFA. În aceste condiții, Di Stefano a câștigat cu Millonarios de trei ori titlul de campion și o Cupă a Columbiei.
Un eveniment de cotitură în cariera lui Alfredo di Stefano a avut loc în anul 1952. Atunci, Millonarios a fost invitată în Spania la turneul dedicat celei de a 50-a aniversări a clubului Real Madrid. Câștigătoarea trofeului a fost chiar echipa columbiană, care a învins-o cu 4-2 pe Real, iar Di Stefano a înscris două goluri. După joc, preşedintele Realului, Santiago Bernabeu, a rostit istorica frază: ”Di Stefano trebuie luat cu orice preţ”.
Încă din primul sezon, Di Stefano a ieșit campion cu Realul, performanță repetată și anul următor. În 1956, Real Madrid a devenit prima câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni. Tot în 1956, Alfredo Di Stefano a primit cetăţenia spaniolă. Aceasta însemna că de acum înainte putea juca în echipa Spaniei. Debutul în naţională a avut loc la 30 ianuarie 1957 într-un meci de binefacere cu naţionala Olandei, fondurile colectate fiind destinate victimelor evenimentelor din Ungaria din 1956. Spaniolii au învins cu 5-1 şi Di Stefano a înscris trei goluri. Deși a avut 23 de reușite în 31 de partide pentru naționala iberică, Don Alfredo a avut și un mare regret, că nu a putut participa la niciun turneu final, de Campionat Mondial sau European.
Anul 1957 a fost cel mai fructuos pentru Alfredo Di Stefano din punct de vedere al trofeelor cucerite: titlul de campion cu Real, golgeterul campionatului, cu 31 de reușite, o nouă Cupă a Campionilor, câștigată cu 2-0 în finala cu Fiorentina, în care a deschis scorul. Mai mult, Di Stefano a fost desemnat cel mai bun fotbalist al Europei, fiind premiat de revista France Football cu deja celebrul Ballon d’Or.
În 1964, Alfredo Di Stefano a plecat de la Real Madrid și a mai jucat doi ani la Espanyol Barcelona, înainte de a se retrage în 1966. El a continuat să strălucească și ca antrenor. A cucerit titlul de campion al Argentinei și Cupa Argentinei cu Boca Juniors, după care a revenit în Spania, unde a condus-o pe Valencia spre trofeu în Primera Division în 1971. Apoi, le-a pregătit pe Sporting Lisabona, Rayo Vallecano și Castellon, după care a revenit la Valencia pentru a câștiga Cupa Cupelor în 1980. S-a întors în Argentina pentru a lua titlul și cu River Plate, în 1981, apoi a ajuns din nou pe Santiago Bernabeu.
Despre ceea ce a însemnat cu adevărat Alfredo Di Stefano pentru fotbal, cel mai bine a subliniat Helenio Herrera, unul dintre cei mai mari antrenori ai tuturor timpurilor: „Dacă Pele a fost vioara întâi, Di Stefano a fost întreaga orchestră!”