În noaptea în care lumea se temea de Apocalipsă, românii au ales, ca de obicei, varianta clasică: au ieșit în stradă să demonstreze că sfârșitul lumii poate să mai aștepte. De la „Reveliunea” PRO TV din Piața Revoluției, unde gerul a triat publicul ca la armată, până la cluburile cu bufet suedez și dolari la intrare, trecerea în anul 2000 a fost o combinație de entuziasm, aglomerație, sticle sparte și „La mulți ani!”. Iar în restul țării, fiecare oraș a făcut ce știe mai bine: artificii, cioburi, comă alcoolică și povești pe care nu le mai uiți.
În centrul Capitalei, Reveliunea PRO TV din Piața Revoluției a ținut mai bine de opt ore și a adunat zeci de mii de oameni care au abandonat televizoarele pentru o petrecere live, sub ninsoare și viscol. Numai că vremea n-a fost deloc de decor: au rezistat în special cei bine înfofoliți și dotați cu sticle de băuturi tari, iar mulți au venit aproape de miezul nopții, au prins artificiile și au plecat spre căldură, acasă sau la prieteni.
Aglomerația a făcut legea, mai ales pe ieșirea spre Piața Romană, unde lumea s-a împins, s-a călcat pe picioare și a intrat ușor în panică, de frică să nu rămână blocată în mulțime. Unii s-au distrat stropindu-i pe ceilalți cu șampanie, iar petardele au fost sport național acolo unde nu era zloată. În fața Muzeului de Artă, un motociclist a intrat în mulțime și s-a apucat să facă cercuri, în ciuda poliției, în timp ce prietenii lui urlau de bucurie cocoțați pe ataș.
Spectacolul de muzică, dans și lumină, regizat de Alexandru Darie, a fost considerat prea subtil pentru cei care dârdâiau și așteptau doar momentul zero. Cum nu exista o voce amplificată să dea semnalul final, bucureștenii s-au organizat singuri și au strigat numărătoarea inversă în cor. După „La mulți ani!”, au urmat hore, chiote, sticle făcute țăndări și multă veselie, chiar dacă unii erau uzi până la piele.
Bucureștiul n-a fost singur în filmul mileniului. În țară, atmosfera a fost aceeași rețetă, adaptată local.
La Brașov, mii de oameni s-au strâns în Piața Sfatului pentru artificii, muzică și șampanie, iar unii tineri au dus petrecerea într-o direcție mai creativă: au decis că e o idee bună să dea foc la mobilă în stradă.
La Iași, după Revelionul din Piața Palatului, centrul arăta ca după un miting: sticlele (inclusiv cele oferite de organizatori) au fost golite și apoi sparte, fără prea multe regrete.
La Cluj, câteva mii de oameni au sărbătorit în Piața Avram Iancu, cu spectacole și concerte, iar primăria a pus la bătaie artificii, petarde și zeci de mii de cupe de șampanie, care s-au dovedit insuficiente.
La Reșița, în lipsa unor măsuri clare de ordine, lucrurile au degenerat: Orășelul Copiilor a fost devastat, panourile au dispărut, iar chioșcurile de ziare au fost făcute praf, semn că „La mulți ani!” poate avea și pagube colaterale.
Cei care au fugit de gerul din piețe au avut alternative: cluburile.
La Flamingo, băieții de oraș și-au cumpărat locul pe scaun ca pe o investiție în confort. Bufetul a fost suedez, sarmalele românești, șampaniile internaționale, țigările de foi cubaneze, iar atmosfera cool – cu rochii negre atât de decoltate încât păreau să arate și impozitul pe venitul global.
La Karma, porțile destinului s-au deschis mai târziu, pe principiul: întâi intră inițiații, apoi și publicul larg- dacă are bani și nu mai suportă gerul. Invitații au avut cocktailuri sofisticate, DJ de scenă mare și bufet cu delicatese, de la icre negre la purcel la tavă.
La Greenhours, petrecerea a venit cu ștaif și preț pe măsură: un bilet scump, dar și o promisiune clară – mănânci și bei până nu mai ai chef de apocalipsă. Salate, alcool în valuri, ritmuri disco și bluesuri adevărate au completat tabloul unei nopți în care mileniul a intrat cu jazz, nu cu petarde.
În spatele entuziasmului, Revelionul 2000 a venit și cu inventarul tradițional: sute de oameni la camerele de gardă. S-au raportat intoxicații etilice, comă alcoolică, fracturi de glezne și contuzii, plus accidente provocate de petarde, inclusiv traumatisme serioase. Pentru unii, prima zi din 2000 a început nu cu urări, ci cu ghips și perfuzii.
În timp ce previziunile despre sfârșitul lumii au picat, România a rămas România: mulțime în piețe, șampanie, petarde, sticle sparte, hore, cluburi cu bufet și povești care sună și azi ca o legendă urbană. Am intrat în anul 2000 nu ca într-un film SF, ci ca într-un ritual național: cu frig, cu aglomerație și cu un optimism încăpățânat, de genul: Am supraviețuit. Hai să bem pentru asta!