Florin Georgescu. Un nume care, poate, nu va spune mare lucru. Nu e vorba nici de fostul ministru de Finante, nici de tenorul care, inainte de ’90, aparea des la televizor. E vorba de un tip chiar mai special de-atat. Alearga cu bicicleta, canta la chitara si saxofon, are un doctorat in Psihologie, a infiintat o asociatie destinata persoanelor cu "dezavantaj social" si planuieste sa bata recordul mondial de viteza. Un amanunt: omul nostru e nevazator.
Handicapul le poate parea unora suficient pentru a te incuia in casa si a-ti plange de mila. (Unii fac asta si fara a avea vreo problema reala…). Nu e cazul lui Florin. Impreuna cu prietenul sau Alexandru Racanel, el duce o viata mai sportiva decat a multora dintre noi, cu aerul cel mai firesc cu putinta.
In 2009 au pornit in turul Romaniei, pe bicicleta-tandem. In strainatate, la un astfel de eveniment se aduna sute de oameni, de la presa la curiosi si sustinatori anonimi. Cum s-a intamplat in cazul lui Florin si Alex? „La plecare, au venit doar prietenii nostri apropiati. Au fost vreo zece persoane”.
Aventura mioritica a fost cu adevarat memorabila: fiindca in orasele mici nu exista centre destinate biciclistilor, fiecare problema tehnica a devenit un episod tragi-comic: la Piatra Neamt a trebuit sa ne luam alta roata din talcioc, cu 500.000 de lei vechi; la Bistrita, cand am ramas fara butucul de frana, am pus unul de la o altfel de bicicleta, fiindca un butuc potrivit n-a fost de gasit; am schimbat spite in subsoluri de bloc, a trebuit mereu sa improvizam”, isi amintesc protagonistii. Devizul estimativ initial pentru turul Romaniei (incluzand echipamentele pentru bicicleta si ciclisti, cazarea, hrana si cheltuielile neprevazute) insumase 10.000 de euro. „Din 10.000, am plecat cu 1.500, din care ne-am intors cu vreo 14 milioane de lei vechi, pe care i-am donat unui cunoscut, pentru un transplant renal”, trage linie Florin.
Dupa expeditia pe doua roti, au trecut la „nivelul urmator”: masina. „Ma uitam intr-o zi pe net, pe site-urile dedicate competitiilor sportive, si am vazut ca exista un turc, nevazator, care detine recordul mondial de viteza. Atunci i-am spus lui Florin ca ar fi cazul sa incercam sa-l batem”, isi aminteste Alexandru inceputurile.
S-au apucat de munca, mai intai pentru a stabili un record national de viteza, care, la ora actuala, nici macar nu exista. Unde isi fac antrenamentele? Nu va inchipuiti ca au la dispozitie vreo pista de aeroport, cum se intampla, de regula, in lumea civilizata: „Ne antrenam pe o portiune din autostrada Transilvania, intre Dragasani si nicaieri; pe niste drumuri private din cartierul bucurestean Militari, unde diverse firme au parcurile logistice. Practic, unde gasim o portiune de drum disponibila”. Credeti ca au vreun bolid competitiv la dispozitie? Gresit. Au inceput cu un… Matiz („Am prins cu el 100 km/h”.), acum alearga cu un Citro