Statul român cheltuiește 550 lei pe zi cu Fulgy! Ce primește fiul Clejanilor de acești bani, la Obregia

Luni seara, locatarii unui bloc din Sectorul 3 au stat ca pe jar, după ce fiul Clejanilor, Fulgy, a amenințat că va arunca totul în aer. Situația a necesitat intervenția polițiștilor și a negociatorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar, în cele din urmă, acesta a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia”. Dincolo de dramatismul momentului, o altă realitate a ieșit la iveală: statul român plătește o sumă impresionantă pentru fiecare zi de tratament de specialitate în astfel de cazuri!

În timp ce autoritățile cereau în instanță, la Judecătoria Sectorului 6, ca Fulgy să-și continue tratamentul de specialitate la Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependențelor pentru Tineri Sf. Stelian, fiul Clejanilor fugise în Dubai, făcând amenințări delirante.

Recent s-a întors în țară și a dus amenințările la un alt nivel, susținând că va arunca în aer blocul în care locuiește. Speriați, locatarii au sesizat Poliția, iar la ușa lui au venit trupele speciale care nu doar că au oprit alimentarea cu gaze, dar au încercat să și negocieze cu el prin ușă.

În cele din urmă, Fulgy a fost găsit nevătămat în dormitor și internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Alexandru Obregia”, unde va primi tratament specializat.

Viorica de la Clejani: „Vă dați seama cât de vinovată mă simt eu?”

Acest incident scoate la suprafață și o realitate care îi va șoca pe mulți: statul român plătește o sumă halucinantă pentru fiecare zi în care Fulgy stă internat.

Potrivit informațiilor publice disponibile pe site-ul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” și pe baza tarifelor decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru spitalizarea în secțiile de psihiatrie și tratament pentru dependențe, costul zilnic al internării unui pacient este estimat între 500 și 550 de lei pe zi.

Aceasta acoperă cazarea în salon, hrană, medicația necesară tratamentului, consultațiile, supravegherea medicilor și toate utilitățile, fără ca pacientul să contribuie financiar.

La un calcul estimativ, o săptămână de tratament costă aproximativ 3.500 – 3.850 de lei, două săptămâni ajung la 7.000 – 7.700 de lei, iar o lună întreagă poate ajunge la 15.000 – 16.500 de lei.

Profund tulburată de situația fiului ei, Viorica de la Clejani a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele sociale. Artista a vorbit despre vinovăția și durerea ei.

„Vă dați seama cât de vinovată mă simt eu? Cât de tristă sunt? Este cel mai urât Paște. Sunt și bolnavă, în tratament pentru diabet, și eu nu pot nici să iau pastile, nici să mănânc. Dar, încă o dată, mă repet: copilul acesta nu era într-o stare bună. Mulțumesc lui Dumnezeu… să vedeți și voi cât l-a iubit Dumnezeu pe copilul acesta, că este bine, este în siguranță, este pe mâna medicilor. Și o să fie bine, o să fie un copil normal, cum era el: un copil cu bun-simț, un copil deștept, care învăța bine la școală, un copil care studia.
Eu, ca părinte, ce pot să fac decât să fiu alături de el și să-l susțin în continuare până îi închide ochii și îi pune mâinile pe piept? De aceea, vă rog frumos, este Săptămâna Mare. Iisus Hristos a fost omorât de oameni, neiertat și neiubit. Să fiți mai buni! Eu nu știu… Eu personal îmi cer scuze. Măi, măi, măi… că v-am jurat. Și eu am fost înjurată la rândul meu și nu am luat în seamă”, a transmis Viorica pe rețelele de socializare.

Citește și: Prima reacție a Poliției, după ce Fulgy a fost ridicat de mascați. Imagini rare din timpul descinderii

VEZI ȘI: În live cu Fulgy, pe TikTok, în timp ce e căutat de poliție! Mario Iorgulescu: ”M-au scăpat ăștia de sub control”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!