Beneficiile ceaiului de rostopască. 10 secrete pe care trebuie să le ştii

Beneficiile ceaiului de rostopască. 10 secrete pe care trebuie să le ştii

Beneficiile ceaiului de rostopască. De-a lungul timpului, rostopasca a fost considerată una dintre cele mai puternice plante folosită pentru a trata diverse afecţiuni medicale.

Rostopasca este o plantă erbacee, perenă, care se întâlneşte în păduri şi în grădini, la câmpie şi în zona montană. Face parte din familia Papaveraceae. Numele ştiinţific vine din greacă şi înseamnă „rândunică”. Planta ar fi primit această denumire datorită faptului că înfloreşte în aceeaşi perioadă în care sosesc rândunelele.

În tratamentele naturiste i se mai spune negelariţă pentru că era folosită în trecut, încă din Evul Mediu, în extirparea negilor. De asemenea, popular mai este cunoscută şi drept buruiana de cele sfinte, gălbănare, mac sălbatic, scânteiuţă sau negeloasă.

Beneficiile ceaiului de rostopască. Protejează celulele hepatice

Printre altele trebuie să treceţi pe lista cu beneficiile ceaiului de rostopască faptul că vă ajută la producerea şi eliminarea de bilă, protejează celulele hepatice, reduce spasmele care pot apărea la nivelul căilor biliare şi tractului intestinal şi menţine concentraţia normală a bilirubinei, colesterolului şi grăsimilor în sânge.

Ceaiul de rostopască contribuie la menţinerea sănătăţii pielii. Se utilizează şi ca adjuvant în afecţiuni precum: dischinezii biliare, colecistite acute şi cronice, colici hepatobiliare, hepatite cronice, ciroză hepatică, litiază biliară, spasme ale tractului gastrointestinal, tuse spastică, tumori de esofag, pancreas, ficat, plămâni.

Beneficiile ceaiului de rostopască. Atenţie, pot apărea intoxicaţii

La nivel extern, rostopasca  poate fi folosită atunci când apar răni, fistule, dermatoze, psoriazis, infecţii cronicizate ale pielii, negi, bătături, cheratită, tumori cutanate.

Trebuie să aveţi grijă, pentru că pot apărea şi intoxicaţii. De obicei, apare la doze mari, peste 7 grame pe zi. Se manifestă prin stare de vomă, diaree, colici abdominale, halucinaţie sau dureri de cap. De aceea, este indicat să consultaţi un medic înainte de a începe o cură cu rostopască. Le este interzis consumul copiilor sub 14 ani, femeilor însărcinate sau care alăptează.

Poate fi folosită, la indicaţia medicului, sub formă de pulbere, dar se face şi infuzie. Ceaiul de rostopască se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată, care se adaugă aproximativ 250 de mililitri de apă clocotită. Se lasă în jur de 15 minute, la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea în cursul zilei. Mare atenţie, nu depăşiţi o cană de infuzie pe zi.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani