Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

În urmă cu peste 1700 de ani, în anul 313, la palatul imperial din Mediolan (Milano), într-o întâlnire dintre Licinus, care guverna partea de Est a Imperiului Roman și Constantin mai marele peste provinciile din vest, a fost semnată o scrisoare prin care se garanta toleranța religioasă pe tot cuprinsul Imperiului. Era actul istoric prin care s-a pus capăt prigonirii creștinilor, religia creștină fiind tolerată alături de alte credințe.

Abia în anul 380,prin edictul de la Tesalonic dat de împăratul Teodosie creștinismul a fost recunoscut ca religie oficială. Cercetătorii au găsit documente care atestă că primul act de toleranță a fost dat în 311 de Galerius. Marcând trecerea a 1700 de ani de la edictul de la Milano s-a a hotărât ca acest an să fie unul omagial, dedicat Sf. Împărați Constantin și Elena. Așa fiind, este legitimă întrebarea de ce numai Constantin este numit cel Mare și cu maica sa, Elena, sunt considerați sfinți întocmai apostolilor. Nu apostoli, ci întocmai lor, asemenea lor; adică au fost chemați la credință și, primind-o, au propovăduit-o după măsura și în condițiile timpului în care au trăit căruia i-au imprimat o altă desfășurare evenimențială.

Istoria europeană și universală consemnează înfăptuirile Sf. Constantin ca moment crucial când un imperiu păgân s-a transformat într-un imperiu creștin și a luat sfârșit prigoana creștinilor. S-a petrecut ca peste noapte, Biserica persecutată primind, prin lucrare dumnezeiască de nepătruns de mintea omului, sprijin imperial, instituind un nou tip de relație între religie și puterea politică.

CITEȘTE AICI CONTINUAREA