Pro TV s-a trezit în hora scandalului de la Insula Iubirii. Cum a ajuns postul din Pache Protopopescu să fie considerat vinovat pentru ultima decizie CNA care vizează Antena 1

Decizia CNA de a soma Antena 1 să intre în legalitate și să reclasifice emisiunea „Insula Iubirii” a provocat un nou val de reacții în mediul online. Controversa a fost amplificată după ce Mircea Badea a sugerat în cadrul emisiunii sale o legătură între reclamația formulată de organizația Salvați Copiii și unul dintre sponsorii importanți ai ONG-ului.

Rivalitatea dintre Antena 1 și Pro TV pare să fi depășit de mult granița competiției pentru audiență. Acum, o nouă controversă a izbucnit în jurul emisiunii „Insula Iubirii” și a ajuns în atenția Consiliului Național al Audiovizualului. În urma mai multor sesizări formulate de telespectatori și de organizația Salvați Copiii, CNA a decis că emisiunea TV ar trebui încadrată la categoria 15+, ceea ce ar impune difuzarea ei exclusiv după ora 23:00.

Mircea Badea lansează acuzații după decizia CNA

Subiectul a fost comentat pe larg de Mircea Badea, care a criticat demersul organizației Salvați Copiii și a susținut că responsabilitatea pentru protejarea minorilor aparține în primul rând părinților.

„La CNA s-a discutat, a fost o plângere, o sesizare împotriva emisiunii „Insula Iubirii” și că ar trebui mutată la o oră mai târzie, ca să se protejeze copilașii. Eu vreau să spun, încă de la bun început, eu susțin orice fel de organizație care vrea să salveze. Și ONG-ul Salvați Copiii, mă, au făcut o sesizare la CNA.

Au zis: „Dom’le, copiii trebuie salvați de Insula Iubirii”. Că dacă mami și tati se uită la Insula Iubirii și, conform audiențelor, se uită, dacă aruncă un ochi și copilașul, să protejeze… Mami și tati poate nu îl protejează pe ăla mic de Insula Iubirii, că se uită ei, dar hai să-i protejăm noi, Salvați Copiii. Deci salvați copiii chiar de alegerile părinților lor. Să salvăm copiii, absolut.”

Ulterior, realizatorul TV a afirmat că a consultat raportul anual al organizației și a observat că printre sponsorii care au contribuit cu sume de peste 100.000 de euro se află și Pro TV.

mircea badea emisiune antena 3

Mircea Badea Sursa foto: Captură TV

De aici, Mircea Badea a lăsat să se înțeleagă că există un context care ridică semne de întrebare în legătură cu sesizarea depusă împotriva emisiunii difuzate de Antena 1, notează Gândul.

„Și m-am uitat și eu un pic pe ONG-ul pe care îl susțin, încă o dată. Și bravo, orice fel de acțiune de salvare. Să văd și eu raportul anual după 2025. Cine a dat bani să se salveze copiii? Și uite, avem aici raportul anual 2025. Sponsori: Secretariatul General, e o listă întreagă… Sunt foarte mulți sponsori, ceea ce e foarte bine, pentru că se salvează copiii.

Și avem sponsori cu sume peste 100.000 de euro la Salvați Copiii… Pro TV. Cum? Cum? Cum? Ce am citit? Deci, sponsori cu sume peste 100.000 de euro la ONG-ul Salvați Copiii. Pro TV. Scrie aici, la ei, uite. Pro TV, scrie, uite, vedeți Pro TV? Cu sume de peste 100.000 de euro.

Pro TV e postul de televiziune, da, da, da. Ăia care, tocmai din cauza Insulei Iubirii, și-au modificat peste noapte targetul, ca să zică că noi nu luăm bătaie, noi câștigăm la audiență. Ăia sunt? Da, ăia sunt.

Salvăm și copiii? Da. Trebuie salvat și Pro TV-ul, că și Pro TV-ul e bun pentru copii. Uite, când dai peste 100.000, e ceva neclar? Nu știu, e ceva altceva?”, a declarat Mircea Badea la „În gura presei”.

CNA cere reclasificarea emisiunii

Decizia Consiliului a venit după analizarea mai multor ediții ale reality-show-ului și a reclamațiilor primite. Membrii CNA au considerat că anumite secvențe conțin imagini cu tentă sexuală, nuditate, limbaj explicit și comportamente care justifică încadrarea producției la categoria 15+, nu 12+, cum este în prezent.

În cazul în care această clasificare va fi aplicată, Insula Iubirii nu va mai putea fi difuzată în intervalul actual, ci doar între orele 23:00 și 06:00. Hotărârea de somare în vederea intrării în legalitate a fost adoptată cu șapte voturi pentru și patru împotrivă.

Reprezentanții postului Antena 1 au susținut în fața Consiliului că formatul a suferit modificări față de sezoanele precedente și că unele dintre criticile formulate în trecut au fost deja luate în considerare. Cu toate acestea, membrii CNA au apreciat că problemele invocate depășesc simpla chestiune a consumului de alcool și țin de conținutul general al emisiunii.

Cum a gafat Antena 1 la adresa Pro TV

Momentul vine la scurt timp după scandalul izbucnit la petrecerea anuală a trustului Antena, organizată la Domeniul Știrbey. Un mesaj vulgar adresat rivalilor de la Pro TV a apărut pentru câteva secunde pe unul dintre ecranele evenimentului, fiind asociat vizual cu directorul general al grupului, Sorin Alexandrescu.

După apariția imaginilor în spațiul public, Antena Group a transmis că nu a fost vorba despre o poziție oficială a companiei, ci despre o inițiativă personală a unui angajat din departamentul tehnic. Reprezentanții trustului au precizat că imaginea fusese generată cu ajutorul inteligenței artificiale și că persoana responsabilă a fost sancționată.

CITEŞTE ŞI: Ilona Brezoianu, de la câștigătoare la jurată la „Te cunosc de undeva”! Cum a obținut locul în emisiune

Transfer surpriză în televiziune! O vedetă de la Antena 1 a semnat cu Pro TV

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

A pierdut averea de 2 milioane de euro și a ajuns să trăiască dintr-un salariu de 5.000 de lei. Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea și ce spune despre Andreea Tonciu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
A pierdut averea de 2 milioane de euro și a ajuns să trăiască dintr-un salariu de 5.000 de lei. Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea și ce spune despre Andreea Tonciu
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Leonard Doroftei, gata să ajungă pe masa de operație! Ce a pățit fostul campion și unde merge de Halloween cu soția
Click.ro
Leonard Doroftei, gata să ajungă pe masa de operație! Ce a pățit fostul campion și unde merge de Halloween cu soția
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
Digi 24
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
„Fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur”. O postare ironică pe TikTok, virală în rândul susținătorilor: „Așa tată, așa fiu”
Digi24
„Fiul lui Călin Georgescu a câștigat Balonul de Aur”. O postare ironică pe TikTok, virală în rândul susținătorilor: „Așa tată, așa fiu”
Primii polițiști care vor patrula aerian cu drona: Are girofar și sună ca un roi de viespi furioase
Promotor.ro
Primii polițiști care vor patrula aerian cu drona: Are girofar și sună ca un roi de viespi furioase
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Doliu în televiziune! Geniul din spatele „Survivor” și „MasterChef” a murit la 63 de ani
Gandul.ro
Doliu în televiziune! Geniul din spatele „Survivor” și „MasterChef” a murit la 63 de ani
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!