Angajații Ryanair au anunțat o nouă zi de grevă în august! Compania amenință cu disponibilizări

• Știri
Angajații Ryanair au anunțat o nouă zi de grevă în august! Compania amenință cu disponibilizări

Peste 300 de piloți Ryanair și însoțitori de zbor au protestat miercuri, pentru a cere condiții mai bune de muncă, avertizând conducerea companiei că vor continua grevele la începutul lunii august, dacă nu va coopera.

Angajații Ryanair și membri ai sindicatului irlandez, au anunțat că vor organiza o nouă zi de grevă în data de 3 august, urmând să oprească din nou activitatea companiei, dacă conducerea nu își va schimba poziția față de cererile lor.

Conducerea Ryanair le-a spus miercuri celor peste 300 de piloți și membri ai echipajului de cabină că își pot pierde locurile de muncă, ca urmare a reducerii cu 20% a flotei din Dublin, după ce grevele recente au afectat rezervările și biletele de avion de pe piața internă.

„Dacă aceste greve inutile vor continua să dăuneze încrederea clienților și prețurile sau randamentele pe anumite piețe din anumite țări, atunci va trebui să revizuim programul nostru de iarnă, ceea ce ar putea duce la reduceri ale flotelor și pierderi de locuri de muncă”, a precizat Michael O’Leary, citat de Reuters.

Potrivit sindicaliștilor, decizia companiei de a notifica personalul cu 90 de zile înainate, privind posibilitatea unor disponibilizări (protective notice) este o mișcare „nechibzuită” și „provocatoare”.

Peste 300 de piloți și membri ai echipajelor de cabină, solicită sisteme mai transparente pentru promovări și transferuri, reducerea managementului discreționar excesiv, în timp ce echipajul de cabină dorește contracte locale și condiții mai bune.

Acțiunile Ryanair au scăzut cu aproape 25%, sub valoarea minimă de 19,38 de euro/ acțiune, înregistrată în luna august 2017.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!