Nicu Maharu, cel mai cunoscut interlop din România, a ajuns de recunoscut din cauza problemelor de sănătate!

Nicu Maharu a ajuns de nerecunoscut din cauza bolii grave cu care a fost diagnosticat! Mai slăbit și fără păr în cap, celebrul interlop care s-a iubit cu Simona Sensual nu poate renunța însă la vechile lui obiceiuri! Chiar dacă luptă cu boala, nu  zice pas nici petrecerilor, nici nopților albe. 

Pe numele lui adevărat Nicolae Molea, Nicu Maharu a ajuns celebru în timpul relației pe care a avut-o cu Simona Sensual. Șapte ani au petrecut împreună, o perioadă lungă, dar intensă, presărată și cu câteva despărțiri, până a urmat una definitivă. Cei doi au rămas în relații bune, iar Simona chiar s-a preocupat de el când a aflat că are probleme grave de sănătate. ()

Stilul de viață al celebrului interlop și-a spus cuvântul, și în urmă cu câteva luni a făcut chiar un atac cerebral care i-a provocat o paralizie temporară. “Am avut o decădere în urma căreia am paralizat pe partea dreaptă. Am fost foarte rău. Am o tumoră la cap. Cancer!”, a explicat Maharu, șocând astfel pe toată lumea.

Citește și MAHARU NU POATE TRECE PESTE SIMONA SENSUAL

De asemenea, el mai suferă și de diabet, o altă boală care i-a pus mari probleme în trecut și pe care acum trebuie s-o țină sub control.

Maharu pare că ține să demonstreze că bolile nu îl pot învinge și vrea să trăiască toate clipele la intensitate maximă, chiar dacă ar trebui să țină un regim destul de strict. Așa se face că nu renunță nici acum la petrecerile alături de prietenii lui și nici la nopțile albe.

”Îngerul lui păzitor” este în aceste momente grele iubita Angela, o femeie calmă și bună ca pâinea lui Dumnezeu, care îl înțelege și îi este aproape pe oriunde îi place lui Maharu să mai cutreiere.

Citește și SIMONA SENSUAL A PUS PUNCT DEFINTIV RELATIEI CU MAHARU

Supranumit ”regele distracției” în vremurile lui bune, Maharu a ajuns de nerecunoscut acum, fiind vizibil slăbit.

Fiica lui Maharu s-a înscris la Exatlon

Fiica sexy a lui Nicu Maharu și-a făcut curaj și s-a înscris în cea mai dură competiție sportivă care a cucerit milioane de români. Bianca va concura la Exatlon!

Pe Bianca Maharu o recomandă calitățile sportive pentru a intra în această competiție. Fiica lui Nicu Maharu a făcut box de performanță timp de șapte ani. Și nu doar atât. Bianca este o femeie sexy, însă puțini știu că ea a practicat sporturi dure, de bărbați, cum este și kickboxing-ul.

„Inima din pieptul meu este tatăl meu! Mulțumesc că exiști în viața mea și m-ai crescut frumos! Tatăl este primul erou al fiului și prima dragoste a fiicei”, a scris Bianca despre tatăl ei, în urmă cu ceva timp.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
Click.ro
Cornel Păsat, în război cu soția după despărțire! Bianca ar vrea să-l dea afară din propria casă: „Mă întâlnesc cu o situație mult mai dificilă”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
go4it.ro
Lidl aduce în ofertă două gadgeturi pentru curățenia casei. Aspirator vertical și robot de aspirare Silvercrest, la prețuri reduse
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Șirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!