Cosmin Pașcovici, mesaj sfâșietor postat înainte de moartea fiului lui. Asta a fost ultima dorință a lui Denis

• Vedete

Cosmin Pașcovici și soția lui trec prin momente cumplite, după ce fiul lor de 14 ani a părăsit această lume, după ce s-a luptat pentru viața lui până în ultima clipă. Cu doar câteva ore înainte ca Denis să moară, fostul fotbalist dinamovist a transmis un mesaj cutremurător pe o rețea de socializare. Vă reamintim că băiatul fostului sportiv a suferit 12 operații, dintre care 4 pe creier, după ce la a fost diagnosticat cu cancer pe când avea doar doi anișori.

Cosmin Pașcovici, mesaj sfâșietor postat înainte de moartea fiului lui. Asta a fost ultima dorință a lui Denis

Cosmin Paşcovici a urcat o înregistrare pe Facebook, prin intermediul căreia a transmis un mesaj video echipei naţionale de fotbal a României. Cu inima sfâșiată de durere și cu speranță, el a mărturisit că fiul său a suferit sâmbătă un atac cerebral şi că şi-ar dori ca echipa naţională să câştige meciul cu Lituania pentru el.

“Salut băieți, numele meu este Cosmin Pașcovici, fost jucător al echipelor Dinamo, Farul Constanța, UTA Arad, Petrolul Ploiești și, nu în ultimul rând, al echipei naționale de fotbal, unde am jucat alături de antrenorul vostru Cosmin Contra. Am avut și eu un meci la echipa națională, cu Andorra, pe care l-am câștigat cu 2-0, la Constanța. Sper să o faceți și voi.

Am să vă spun pe scurt: băiețelul meu, Denis, a făcut sâmbătă un atac cerebral, este la spital, în comă. Creierul îl are inundat de sânge, nu știm dacă va mai trăi sau va mai putea lupta. Dimineață l-am anunțat pe prietenul meu, Cătălin Gheorghiu, și m-a întrebat dacă am nevoie de ceva. Și i-am spus: Da. L-am rugat dacă puteți meciul acesta să-l jucați pentru Denis, băiețelul meu luptător, care se zbate între viață și moarte, el fiind un fan mare al echipei naționale. Mi-aș dori din toată inima, poate o să fie ultimul meci pe care îl va prinde, mi-aș dori să câștigați pentru el. Vă mulțumesc mult” este mesajul emoționant al lui Cosmin Pașcovici.

 

https://www.facebook.com/NationalaRomanieiOfficial/videos/337336126842072/

 

Denis Pașcovici, băieţelul cu 12 operaţii, dintre care 4 pe creier

Fiul fostului jucător dinamovist Cosmin Pașcovici a suferit 12 intervenții chirurgicale, dintre care 4 la cap, după ce la vârsta de 2 ani i s-a descoperit o tumoră pe creier. Prima dată a fost operat pe creier la București, după care au urmat alte intervenții la Institutul Oncologic Gustave Roussy, din Paris, cel mai mare din Europa. Denis a reușit să învingă cancerul, după ce medicii francezi i-au extirpat 80% din creier.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!