Ultimele clipe din viața lui Ilie Balaci. A picat secerat în genunchi și a țipat să fie salvat: ”Ajutați-mă, fraților, că mor!”

• Știri

Ultimele clipe din viața ”marelui blond” au fost rememorate de către un membru al familiei Balaci. 

Ilie Balaci a fost condus ieri pe ultimul drum, iar familia, prietenii și sute d eoameni care i-au apreciat talentul și-au luat adio de la el.

Balaci a murit la doar 62 de ani după ce a petrecut într-un club din Craiova, unde s-ar fi plâns, tot timpul, de dureri în gât. S-a prăbușit duminică dimineața, fără suflare. După aproape o oră de resuscitări, fostul mare fotbalist a fost declarat mort. Apropiații familiei susțin că fostul fotbalist a căzut secerat, în genunchi, țipând după ajutor.

„Ilie s-a trezit dimineața după ce stătuse până pe la 3 în club și nu părea să fie suferind. În apartamentul cu 3 camere din Rovine se aflau mama lui și menajera. La un moment dat, Ilie a cerut un pahar cu apă mamei lui, iar până să bea apa a pus mâna pe telefon și a sunat-o pe Luminița Cioroianu, soția lui Florin Cioroianu, bun prieten cu el, să-i spună că a început să se simtă rău. Medic ORL-ist, Luminița l-a întrebat ce are, iar Ilie i-a spus că începe să se sufoce, că nu poate să respire. Imediat, Luminița i-a spus că vine ea în 10 minute, iar menajera a ieșit de urgență din casă, să ceară ajutor. Până să intervină însă cineva, Ilie a deschis ușa apartamentului și a strigat cu ultimele puteri: ”Ajutați-mă, fraților, că mor!”. Acestea au fost ultimele lui cuvinte, potrivit unor surse citate de wowbiz.ro.

Inițial, s-a zvonit că Ilie Balaci va fi depus la biserica Madona Dudu, dar se pare că familia s-a decis asupra lăcașului de cult “Sf. Ilie”. Pentru că aici Ilie s-a cununat religios cu soția sa, Dana, și și-a botezat și cele două fete, Lorena și Liana. Tot acolo este înmormântat și tatăl fostului sportiv. Slujba va avea loc la ora 13:00, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, va transmite live funeraliile celui supranumit „Minunea Blondă”.

”Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, se ocupă personal de pregătirile legate de înmormântare și va fi prezent, oficiind slujba religioasă marelui fotbalist. Transmite condoleanțe familiei îndurerate”, a precizat Arhidiaconul Ioniță Apostolache, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei. 

Între timp, s-a stabilit și cauza morții lui Ilie Balaci! Autopsia a fost făcută luni, 22 octombrie, la Institutul de Medicină Legală Dolj, iar rezultatele au fost transmise organelor de cercetare penală.

Principala cauză a decesului lui Ilie Balaci a fost infarctul miocardic acut, însoțit de insuficiență cardio-respiratorie, potrivit autopsiei. Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Dolj, Cristian Gângioveanu, a declarat că infarctul miocardic a fost și principala suspiciune a medicilor de la Ambulanță. În presă s-a vehiculat inițial că fosta legendă a fotbalului ar fi suferit un atac cerebral.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!