Cum arată transexualul care va reprezenta Franța la Eurovision. ”Nu sunt un tip comun, iar asta deranjează”

• Știri
Cum arată transexualul care va reprezenta Franța la Eurovision. ”Nu sunt un tip comun, iar asta deranjează”

La 15 ani, Bilal Hassani o admira pe Conchita Wurst, diva cu barbă care a câştigat concursul Eurovision în 2014. Cinci ani mai târziu a devenit la rândul său un simbol al identităţii “queer”.

Hassani va reprezenta Franţa la acest concurs muzical european, relatează luni AFP.

Cu perucile, machiajul şi look-ul său inspirat din surorile Kardashian – mai puţin rotunjimile -, Bilal Hassani a devenit, în câteva săptămâni, noua senzaţie a reţelelor de socializare, dar şi ţinta unei campanii pline de ură, scrie Agerpres.

Cântecul său ‘Roi’ a eclipsat piese ale unor artişti ca Chimene Badi sau Emmanuel Moire şi a câştigat votul telespectatorilor emisiunii ‘Destination Eurovision’, organizată pentru a desemna candidatul Franţei la concursul Eurovision 2019, care se va desfăşura la sfârşitul lunii mai în Israel.

Hassani este fan Beyonce

“Nu sunt un tip comun, iar acest lucru deranjează”, cântă Bilal Hassani, tânărul de origine marocană în vârstă de 19 ani, în piesa ‘Roi’. Bilal ar putea readuce Eurovision pe urmele unor artişti francezi consacraţi, precum France Gall şi Marie Myriam, ultima concurentă franceză care a câştigat ediţia din 1977.

În clipul ”Roi”, vizionat de peste 6 milioane de ori, Bilal este un tânăr brunet cu părul scurt, înfăţişarea sa de dinainte de a se afirma, câţiva ani mai târziu, sub un look mult mai elaborat. Pasionat de muzică şi admirator înfocat al divei Beyoncé, el a făcut încă de la vârsta de 9 ani cursuri de canto şi de dans.

La 15 ani, Bilal a apărut în cadrul sezonului al doilea al emisiunii de televiziune ‘The Voice Kids’ şi s-a făcut remarcat cu un cover al piesei ‘Rise Like A Phoenix’, cântată de Conchita Wurst, într-o prestaţie care i-a adus multe laude.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!