Incendiul din Alba, care a distrus în totalitate Fabrica Solina, nestins de 48 de ore

• Știri

Incendiul care a distrus fabrica de condimente Solina, din Alba Iulia, nu a fost stins, la mai bine 48 de ore de la izbucnire. Zeci de forțe de intervenție se află, luni, la fața locului și acționează pentru lichidarea focarelor existente.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Alba, Ovidiu Costea, luni, la fabrica unde a izbucnit incendiul actionează 32 de pompieri cu 5 autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autoscară. Pentru alimentarea autospecialelor sunt folosite 4 motopompe cu alimentare din râul Ampoi, care curge în apropiere.

”La fața locului se află și containerul de căutare-salvare, pentru facilitarea accesului în caz de nevoie spre focarele existente. Operațiunile de intervenție vor continua și pe parcursul zilei”, a anunțat, luni, maior Ovidiu Costea, purtătorul de cuvânt al ISU Alba.

Pentru analiza calității aerului după degajarea de fum în cantități foarte mari se fac măsurători, din oră în oră, cu un laborator mobil de la protecția mediului. Potrivit rezultatelor, până în prezent nu a fost pusă în pericol sănătatea locuitorilor din zonele afectate.

După lichidarea în totalitate a incendiului, o comisie de anchetă va demara cercetările pentru stabilirea cauzelor care l-au generat și au favorizat propagarea lui.

Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineața, la ora 6.00, și a fost sesizat de paznicul clădirii, singura persoană aflată la acea oră în incintă. El a cerut ajutor, iar pompierii și-au dat seama că nu vor reuși să stingă flăcările care deja aveau o înălțime de câțiva metri și au cuprins întreaga clădire, astfel că forțele au fost suplimentate. După câteva ore, folosind inclusiv apă din râul care se află în apropierea fabricii, pompierii au reușit să localizeze și să oprească flăcările pe o mare parte din exteriorul clădirii, însă în interior au rămas focare.

Fabrica de condimente Solina era situată în parcul industrial al municipiului Alba Iulia, în apropiere de șoseaua de centură. Până la jumătatea anului 2016, când a fost cumpărată de grupul francez, a funcționat sub numele Supremia, firmă desemnată ca cel mai mare producător de condimente din România. La cumpărare, compania franceză a făcut și o infuzie de capital de 3,4 milioane de euro iar până în acest moment Solina Romania este considerat și unul dintre jucătorii importanți la nivelul pieței est europene, cu exporturi pe 4 continente și achiziții de materie primă din 80 de țări.

De altfel, Solina România a arătat că activitățile de producție vor fi transferate, temporar, către alte fabrici ale companiei din Europa, conducerea grupului francez dând asigurări că nu va renunța la activitățile din România.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!