Echipaj SMURD, lovit cu toporul în județul Iași. Autorul, soțul unei paciente

Echipaj SMURD, lovit cu toporul în județul Iași. Autorul, soțul unei paciente

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe, dar și pentru distrugere, împotriva unui bărbat de 29 de ani care a fost protagonistul unui caz șocant. (VEZI ŞI: Accidente teribile pe A1! A fost solicitat elicopterul SMURD pentru victime)

Luni seară, 15 iulie, la 112 un martor a anunțat că o femeie din satul Zmeu, comuna Lungani, este lovită de soțul ei. La fața locului a ajuns mai întâi un echipaj medical de la SMURD, care a fost întâmpinat cu toporul de scandalagiu. Salvatorii au fost agresați fizic, iar autospeciala a fost lovită cu un topor în parbriz.

Polițiștii au fost chemați de medici să vină la fața locului, reușind, în cele din urmă, să îl calmeze și imobilizeze pe individul scandalagiu. Femeia, în vârstă și ea de 29 de ani, a fost preluată în cele din urmă și transportată la spital, fiind în afara oricărui pericol.

Cercetat în libertate

„Am fost sesizaţi prin 112 de către o femeie de 29 de ani cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către soţul ei. S-au deplasat la faţa locului atât poliţiştii, cât şi echipajul medical deoarece femeia necesita îngrijiri medicale, iar în momentul în care femeii i se acordau îngrijiri medicale soţul acesteia ar fi lovit cu un obiect contondent autospeciala SMURD. A fost întocmit dosar penal pentru violenţă şi pentru distrugere”, au arătat reprezentanţii IPJ Iaşi. Bărbatul nu a fost reţinut, fiind cercetat în stare de libertate. (NU RATA: Scandal uriaș în București! Un bărbat a pierdut la păcănele și, de supărare, a bătut o femeie de pe stradă VIDEO)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Gandul.ro
Un director de bancă din București a furat 100.000 de euro de la un client în vârstă. Cum a operat bancherul și ce trucuri a folosit pentru a intra pe sub pielea victimei. Poliția a intrat pe fir
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare