Reacția lui Marcel Ciolacu, după decizia CCR: ”Incompetența și fuga continuă după procente a PNL…”

Liderul social-democrat folosește ocazia oferită de decizia CCR, care a declarat neconstiuțională ordonanța de urgență a Guvernului pentru prelungirea mandatelor aleșilor locali, pentru a solicita liberalilor adoptarea rapidă a proiectului de lege în Parlament.

Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD, critică măsura Guvernului, de prelungire a mandatelor aleșilor locali prin OUG, care a fost declarată miercuri neconstituțională de CCR și solicită liberalilor să nu tergiverseze adoptarea legii, pentru că, altfel, toate deciziile de după 21 iunie vor fi în afara legii. Alegerile locale nu au putut fi organizate conform calendarului inițial, în contextul măsurilor instituite pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, potrivit gandul.ro.

„Pe 2 aprilie am depus un proiect de lege în Parlament privind prelungirea mandatelor aleșilor locali și stabilirea datei alegerilor. La o săptămână distanță, tardiv și neproductiv, Guvernul a adoptat o ordonanță – aceasta fiind publicată pe 8 aprilie în Monitorul Oficial. Din cauza lor, CCR a declarat astăzi neconstituțională prelungirea mandatelor aleșilor local pe motiv de paralelism legislativ”, a comentat Marcel Ciolacu, într-o postare pe contul de Facebook.

„Altfel, toate deciziile de după 21 iunie vor fi în afara legii”

„Mandatele aleșilor locali expiră pe 21 Iunie. Până la acea data Parlamentul TREBUIE să aprobe o lege care să prevadă atât #prelungirea mandatului aleșilor locali, cât și #data alegerilor, în conformitate cu decizia CCR. Vom corecta în Parlament și această prostie a PNL pentru a nu avea haos în administrațiile publice. Altfel, toate deciziile de după 21 iunie vor fi în afara legii. Dar, în același timp, îi avertizez atât pe președintele Iohannis, cât și pe cei din partidul său, să nu mai tergiverseze, să nu conteste iar legea! Pentru că le-ar face un rău direct românilor, dar și propriilor aleși locali!!!!”, avertizează liderul interimar al PSD.

Decizia luată, miercuri, de CCR

Curtea Constituțională a stabilit că prelungirea mandatelor aleșilor locali nu poate fi adoptată prin ordonanță de către guvern, ci doar prin lege. Astfel, până la finalul sesiunii parlamentare, Camera Deputaților și Senatului trebuie să adopte o lege prin care să se stabilească cu câte luni se prelungesc mandatele primarilor, consilierilor locali și județeni. (VEZI ȘI: RALUCA TURCAN A RĂBUFNIT, DUPĂ CE A AFLAT DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE: ”ESTE O NEBUNIE!”)

Magistrații de la CCR au stabilit că parlamentarii trebuie mai întâi să dea o lege prin care să abroge ordonanța prin care s-au prelungit mandatele aleșilor locali până la finalul acestui an, apoi să adopte o lege nouă prin care să se intre în limitele constiituționale cu această prelungire.

CCR a dezbătut cele două sesizări depuse de PNL și Guvern privind legea adoptată de Camera Deputaților referitoare la prelungirea mandatelor aleșilor locali și stabilirea datei alegerilor de către Parlament. Parlamentarii au adoptat, pe 23 aprilie, un proiect de lege prin care prelungesc mandatele aleșilor locali până la finalul anului, din cauza epidemiei, și acordă Parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor, prin lege organică.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!