Soțul Elenei Merișoreanu, internat în stare gravă cu Covid: „Dacă nu ai pile, te mănâncă viermii”

Soțul Elenei Merișoreanu, Viorel Croitoru, în vârstă de 74 de ani, a fost infectat cu noul coronavirus și a fost internat în stare gravă la Spitalul Victor Babeș, în urmă cu șapte zile. A fost nevoie de intervenția artistei pentru ca Viorel Croitoru să poată fi internat într-o unitate spitalicească.

Iniția, Viorel Croitoru a crezut că se confruntă cu o banală răceală, dar simptomele s-au tot agravat și a fost nevoit să ceară ajutorul medicilor. În această situație, Elena Merișoreanu a fost nevoită să sune la Salvare și apoi să apeleze la medici cunoscuți de ea pentru a putea să-i găsească un loc la spital soțului ei.

„Eu am fost plecată la Snagov, la casa fiicei mele. El a rămas la noi acasă, avem trei case în aceeași curte. A zis prima dată că e racit, dar după cinci zile n-a mai putut să respire. A sunat-o pe fiică-mea disperat și i-a zis: A sunat fata la Salvare și i-au zis să aștepte două ore că nu au salvări, după aceea i-au închis telefonul în nas.

A trebuit să sun eu la Salvare, să spun cine sunt și în 7 minute era salvarea la noi acasă. Adevărul e că te mănâncă viermii dacă nu ai pile în țara asta. Nu găsești nici un loc la spital. La Victor Babeș nu erau locuri, am apelat la doctorița Monica Pop și apoi l-am sunat pe domnul Ceaușu, ca să găsim un loc. Dacă nu ai cunoștințe și nu te știe lumea mori”, a declarat Elena Merișoreanu pentru Click!

Soțul Elenei Merișoreanu suferă de diabet

.„Când l-am dus era grav, nu mai putea să respire. Când a ajuns la spital și a văzut cum stau oamenii pe holuri, pe paturi, a zis că eu de aici nu mai ies! Nu l-au intubat, i-au pus mască și este pe perfuzii. E de șapte zile internat, acum e în stare mai bună”, a mai spus solista.

VEZI ȘI: ELENA MERIȘOREANU, DEZVĂLUIRI DUPĂ MOARTEA CORNELIEI CATANGA: „ȘI SOȚUL EI ARE COVID!”

Elena Merișoreanu: „Și nepoatele mele au luat Covid de la școală!”

Familia artistei nu e prima dată când se confruntă cu infecția SARS-CoV-2.  Nepoata Elenei Merișoreanu, Beatrice, a avut o formă ușoară de Covid, dar și nepoatele cele mici, Alessia și Rebeca, au luat virusul chiar în prima zi de școală.

„Nepoata mea a avut și ea Covid și ne-a făcut teste la toți. Fetițele, când le-a dus în școală prima zi, au luat Covid. S-au jucat nițel pe afară, nici nu au intrat în clasă și au luat virusul. Aia mare de 9 ani a făcut temperatură, roșu în gât, a vomitat. La cea mică a fost mai ușor, vine la mine și îmi zice: Nu le mai ducem la școală”, a mai spus Elena Merișoreanu.

CITEȘTE ȘI: REACȚIA HALUCINANTĂ A SAVETEI BOGDAN, DUPĂ CE ELENA MERIȘOREANU I-A REPROȘAT CĂ A DANSAT LA BARĂ: ”CÂND O VĂD, O SCUIP ÎN OCHI”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!