Horoscop chinezesc. Predicții pentru săptămâna 12-18 Aprilie 2021

Horoscop chinezesc. Predicții pentru săptămâna 12-18 Aprilie 2021

Săptămâna este guvernată de elementul Lemn. Acesta predomină și imprimă emoția specifică lui: furia. Este urmat de elementul Metal, căruia îi corespunde ca stare/ emoție: durerea fizică și sufletească, apoi de Pământ, Foc și Apă.

La nivel general, prezența celor cinci elemente în ordinea menționată arată că furia este starea emoțională dominantă, iar omul când este furios nu se mai gândește la consecințe, acționează pur și simplu.

Ar fi ideal, ca fiecare dintre noi să facă un efort și să își dea seama care sunt consecințele acțiunilor generate de furie. 

Elementul Metal este cel cu care se face dreptate, de cele mai multe ori prin durere. Metalul este inflexibil, de obicei, mai ales Metalul Yang, care reprezintă în natură sabia. Metalul Yin are ca reprezentare în natură bijuteria sau pumnalul, depinde ce latură provoci într-o persoană guvernată de acest element al Sinelui. 

Predomină furia și durerea în această săptămână

Sunt prezente doar doar două elemente Pământ în această săptămână, pe 14 și pe 17 Aprilie, care să ajute la ponderarea energiei. 

Astfel că e bine de știut că oamenii se pot enerva cu ușurință, că vor acționa cu ușurință conform stării de moment, fără să se gândească prea mult la consecințe. Atât la nivel global, cât și individual. 

Focul aduce speranță, aduce optimism, însă poate aduce și energia necesară acțiunii generată de emoțiile și de gândurile tale. Acolo unde este atenția ta este și energia cu care acționezi. Va fi o săptămână cu fluctuații emoționale foarte mari, iar acțiunile vor fi pe măsură.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Click.ro
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
PNL îl amenință pe Nicușor Dan cu CCR, dacă nu declanșează alegeri anticipate după căderea Guvernului Mureșan
Gandul.ro
PNL îl amenință pe Nicușor Dan cu CCR, dacă nu declanșează alegeri anticipate după căderea Guvernului Mureșan
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!