Constantin Enceanu încă resimte moartea lui Petrică Mâțu Stoian, la 8 luni de la trecerea în lumea celor „drepți”: „Am stat două ore la povești despre…”

Timpul nu vindecă întotdeauna lipsa persoanelor dragi. Prietenia dintre Constantin Enceanu și Petrică Mâțu Stoian a fost una extreme de strânsă. Deși au trecut aproximativ 8 luni de la trecerea în neființă a lui Petrică Mâțu Stoian, prietenul său este în continuare profund afectat. Sărbătoarea de ieri, însă, i-a transmis un îndemn lui Constantin Enceanu. Fără a ști că este o zi festivă, artistul a simțit nevoia să îl contacteze pe fostul imprsar al regretatului interpret de muzică populară, care tocmai ce pregătea o masă în cinstea lui Petrică.

Este prima onomastică în lipsa cântărețului de folclor, în care Constantin Enceanu nu a mai avut oportunitatea de a lua legătura cu apropiatul său. Emoțiile l-au adus pe Constantin Enceanu până în pragul lacrimilor, astfel a făcut postare pe rețelele de socializare, unde a împărtășit sentimentele sale cu restul admiratorilor. De Sfinții Petru și Pavel, Enceanu a făcut o vizită locuinței lui Mâțu din Craiova, în care a depănat amintiri alături de domnul. prof. Gusman.

Gabriel Enceanu îl plânge pe Mîțu Stoian la opt luni de la trecerea în neființă / (Foto: Arhivă)

Cum a trecut Constatin Enceanu peste pierderea prietenului său de-o viață?

„Ieri am trecut pe la casa în care a trăit ultimii 20 ani, în Craiova, la dl. prof. Gusman. Fară să mă gândesc că azi e Sf. Petru și Pavel, l-am sunat pe Gusman și i-am zis că trec, că nu ne-am mai văzut de la pomana de 6 luni. Pregătea pentru parastas pește și colivă.

Gabriel Enceanu a trecut cu greu peste decesul prietenului său, Petrică Mâțu Stoian / (Foto: Arhivă)

Am mâncat cu poftă și am stat două ore la povești, despre cum am sărbătorit anul trecut, cum ne-am adunat 80 de persoane. Și zicea domnul profesor: >. Îl simțeam că s-a bucurat (n.r. Petrică Mâțu Stoian) și spune că nu l-am uitat și trec pe la el!”, a declarat Constantin Enceanu pentru starpopular.ro.

( NU RATA: CE ȘI-A DORIT CONSTANTIN ENCEANU LA CEL MAI IMPORTANT SPECTACOL DIN VIAȚA SA? )

CINE DEŢINE INFORMAŢII DESPRE ACEST SUBIECT ESTE RUGAT SĂ NE SCRIE LA PONT@CANCAN.RO, SĂ NE SUNE LA 0741 CANCAN (226.226) SAU SĂ NE SCRIE DIRECT PE WHATSAPP.

 

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!