Câte beri poți să bei pe zi ca să rămâi sănătos? Cercetătorii din Australia au dat peste cap datele anterioare

”Limita de siguranță” pentru consumul de alcool s-a modificat recent. În ultima perioadă, problemele de sănătate au luat amploare la nivel global, iar studiile efectuate de cercetătorii din Australia, de exemplu, au dat complet peste cap datele anterioare.

Dacă, în trecut, puteai să bei 14 unități standard de alcool pe săptămână, ei bine, acum ai dreptul la doar 10, ca să te poți considera în siguranță. Ceea ce echivalează cu aproximativ două beri băute zilnic.

O unitate de alcool variază însă, în funcție de țară și de legislația locală, iar asta înseamnă între 10 și 14 grame de alcool pur.

Două beri pe zi ar fi „pragul de siguranță” pentru sănătate (Foto: captură video)

Studiul realizat de Institutul Național de Sănătate Publică din Australia, citat de The Guardian, s-a bazat pe trei ani de cercetări și a arătat că persoanele care consumă sub 10 unități de alcool pe săptămână prezintă un risc extrem de scăzut (sub 1%) de a suferi de vreo boală cauzată de alcool.

(CITEȘTE ȘI: TOPUL ȚĂRILOR LA CONSUMUL ZILNIC DE ALCOOL. CE LOC OCUPĂ ROMÂNIA)

Care sunt avertismentele specialiștilor în privința consumului de alcool

România se situează pe locuri fruntașe în topul țărilor “cu model de consum de alcool excesiv”, atât la nivel european, cât și la nivel mondial.

Asta în ciuda avertismentelor specialiștilor, care susțin că alcoolul din sânge, în cantități mari, slăbește considerabil funcțiile organismului și provoacă afecțiuni hepatice sau chiar boli cardiovasculare.

Potrivit altor avertismente, nu ar exista nicio limită alcoolică ”sigură” şi, chiar şi consumat în cantităţi mici, alcoolul ar putea duce la dezvoltarea anumitor tipuri de cancer.

Mai mult decât atât, consumul de alcool afectează memoria, capacitatea de concentrare, somnul şi chiar şi viaţa sexuală. De aceea, ar fi important să existe anumite zile în care alcoolul să fie eliminat complet din alimentaţie.

(NU RATA: PANDEMIA DE CORONAVIRUS A GENERAT O CREȘTERE SEMNIFICATIVĂ A CONSUMULUI DE ALCOOL! VÂNZĂRILE AU FOST MAI MARI CA DE REVELION)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!