Cine este și cu ce se ocupă noua iubită a lui Alex Dobrescu. Fostul iubit al Cristinei Cioran a făcut primele declarații

Cine este și cu ce se ocupă noua iubită a lui Alex Dobrescu. Fostul iubit al Cristinei Cioran a făcut primele declarații
Diana și Alex Dobrescu (Sursa foto: Insyagram)

Este oficial! Fostul iubit al Cristinei Cioran și noua parteneră au pus capăt tuturor întrebărilor referitoare la relația lor de iubire. Cine este, de fap, noua iubită a lui Alexandru Dobrescu, dar și din ce face bani la cei 22 de ani. 

Alex Dobrescu și-a ascultat inima și a decis să facă tot ceea ce simte. La nici o lună distanță de când a pus punct relației cu actrița Cristina Cioran, bărbatul a făcut o nouă cucerire. Diana are 22 de ani și este studentă, iar în timpul liber este make-up artist.

Invitați în cadrul unei emisiuni TV, Alex Dobrescu și noua iubită au căzut de comun acord și au declarat că între ei a fost dragoste la prima vedere.

„Ea se numește Diana, e de ajuns, nu? Ne cunoaștem de ceva vreme și de mai puțină vreme ne cunoaștem mai bine.

Vezi și: PRIMELE DECLARAȚII ALE CRISTINEI CIORAN, DUPĂ CE ALEXANDRU DOBRESCU S-A AFIȘAT CU NOUA IUBITĂ: ”ȘTIU!”

Ea își dorește să machieze cunoscuți, astfel încât să îi facă necunoscuți. A fost dragoste la prima vedere”, a spus fostul iubit al Cristinei Cioran la Xtra Night Show.

Alex Dobrescu: ”Mai bine ne despărțim decât să ne căsătorim”

Referitor la fosta lui iubită și cea care urma să-i devină soție, Alex a declarat faptul că pur și simplu nu a fost să fie. Acesta a mai dezvăluit că cei doi au decis că este mai bine să meargă pe drumuri separate decât să se căsătorească și să construiască un viitor împreună.

„Poate e întorsătura care trebuie. Nu a fost să fie. Nu sunt niște cauze pertinente, pur și simplu am pus pe foaie, am discutat ceea ce am făcut în cei doi ani de zile, cum ar merge în următorii ani, și mai bine decât să ne căsătorim, să o luăm fiecare pe drumul lui”, a mai spus acesta.

Reamintim că Alexandru Dobrescu a fost cel care a anunțat pe rețelele de socializare că este fostul iubit al Cristinei Cioran.

Cristina Cioran: ”Fiecare merge mai departe”

Imediat după ce Alex s-a afișat cu noua iubită pe rețelele de socializare, Cristina Cioran a oferit prima reacție. Sub pretextul că fiecare are dreptul la fericire, actrița s-a abținut în a dezvolta prea mult acest subiect.

„Știu că îmi cereți un punct de vedere, deocamdată nu este cazul. Nici nu înțeleg de ce atâta interes pentru o poveste care s-a închis. Fiecare merge mai departe, fiecare are dreptul la fericire, iar eu respect foarte mult asta.

Pentru mine este importantă este Ema, sănătatea ei, viața ei, fericirea ei. Este bine, a trecut peste otită. O să ne mai auzim, dar vă mulțumesc.”, a transmis Cristina Cioran pe rețelele sociale.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Click.ro
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea