Vedete din România care nu știu să gătească! Adela Popescu, Oana Roman sau Alice Peneacă au recunoscut fără rețineri

Au devenit mame exemplare și soții de excepție, însă atunci când vine vorba de gătit, unele vedete recunosc că acesta nu este punctul lor forte. Se pare că divele noastre au ajutoare de nădejde în bucătărie și nu se feresc să recunoască acest lucru.

  • Adela Popescu mărturisește că nu se pricepe la gătit

Adela Popescu spunea în urmă cu câțiva ani, chiar în perioada sărbătorilor că lasă gospodăreala deoparte și se bazează pe mătușa și mama ei. De asemenea, soția lui Radu Vâlcan își considera cumnatele mult mai pricepute în bucătărie decât ea.

„Se ocupă mama mea, mătușa mea, nu mă bag. Cumnatele mele sunt mult mai pricepute decât mine și ele gătesc, o ajută pe mama de cele mai multe ori”, mărturisea Adela Popescu în urmă cu mai bine de 6 ani pentru libertatea.

Adela Popescu, alături de Radu Vâlcan și cei doi copii (Sursă: Instagram)

  • Alice Peneacă recunoaște că are mereu frigiderul gol

Nici Alice Peneacă nu se putea lăuda cu faptul că îi place să gătească. Vedeta spunea în urmă cu ceva timp faptul că nici nu se pricepe, dar nici nu are timp pentru gospodăreală. Aceasta își petrecea sărbătorile la părinți pentru că mereu aveau frigiderul plin de bunătăți.

„Facem sărbătorile în familie, mai ales Crăciunul. Abia aștept să vină Crăciunul pentru că știu că, de fiecare dată când merg ori la părinții mei acasă, ori la părinții lui, găsesc frigiderul plin.

Bine, lucru care, de obicei, e așa… La noi e gol tot timpul, dar la ei e tot timpul plin. Dar atunci este plin de bunătăți: sarmale, fripturi, salată de fructe, prăjituri cu fructe” spunea Alice Peneacă în urmă cu câțiva ani pentru libertatea.

Alice Peneacă recunoștea în urmă cu ceva timp că nu știe să gătească (Sursă: Instagram)

CITEȘTE ȘI: CÂT COSTĂ O CIORBĂ ÎN RESTAURANTUL LUI DANI OŢIL? RAMONA OLARU S-A ENERVAT CÂND A VĂZUT CÂT ARE DE PLATĂ: „TREBUIA SĂ BAG FARFURIA ÎN GEANTĂ”

  • Oanei Roman nu îi place să gătească

Pentru Oana Roman mesele erau o adevărată delectare, căci atunci când s-a măritat cu Marius avea cine să gătească. Soacra vedetei o scutea de gătit și le livra acasă tot felul de preparate tradiționale. Fiica lui Petre Roman spunea că nu se pricepe deloc în domeniul culinar, însă are îndemânare la alte lucruri. Aceasta preferă să facă curățenie, iar în rest să-și lase partenerul și soacra să prepare cele mai bune mâncăruri.

 „Mama soacră face minunății, se duce Marius le ia, le aduce acasă frumos. Face soacra mea niște sarmale extraordinar de bune, piftie de curcan face foarte bună.

Marius știe să facă cremă de zahăr ars foarte bună, știe să facă tot felul. E un bucătar foarte bun și gătește lucruri chiar foarte OK. Eu nu gătesc deloc, deci oricum numai el gătește și cu bona.

Multă lume îmi zice că sunt nu știu cum, că nu gătesc, dar nu mă pricep. Mă pricep la altele! Nu sunt foarte fan al gătitului. Mai bine spăl pe jos și fac curat în casă decât să gătesc!”, spunea Oana Roman în urmă cu ceva timp într-un interviu pentru aceeași sursă.

Oana Roman nu este deloc o bună gospodină (Sursă: Instagram)

  • Sore nu gătește mâncare tradițională, ci preparate mai simple

Sore nu fuge de bucătărie, însă nu gătește mâncare tradițională. Cântăreața preferă să se delecteze cu preparate mai ușor de gătit, cum ar fi pastele, clătitele sau piureurile. Așa că atunci când vine vorba de bucătărie, totul trece în sarcina părinților ei.

„Gătesc, dar nu mâncare tradițională. Gătesc paste, clătite,  piureuri de bebeluși și cam atât. Mama și tata se ocupă întotdeauna, ei sunt bucătarii familiei, ei se ocupă de răcitură, de salată de boeuf, de cozonac, fac mâncare extraordinară și întotdeauna au masa plină și de Crăciun și în fiecare weekend”, spunea Sore acum câțiva ani pentru sursa citată.

VEZI ȘI: LOREDANA GROZA LE-A DAT PALPITAȚII CARDIACILOR! S-A POZAT CU SÂNII PE JUMĂTATE DEZGOLIȚI, ÎNTR-O ȚINUTĂ SUPER HOT

  • Oana Sârbu recunoaște că nu știe să gătească

La capitolul gătit, nici Oana Sârbu nu poate spune că excelează. Actrița povestea, în urmă cu ceva timp că nu este o iubitoare de bucătărie. Aceasta recunoaște că doar  singură dată a gătit sarmale, în rest, de mâncare se ocupă restul familiei.

„Nu sunt o iubitoare de bucătărie. O singură dată am făcut sarmale. Se gătește însă așa de mult, la mine acasă și-n familie și avem petrecere mare cu verișorii, la o căsuță în afara Bucureștiului, unde vine și Moșul. Mâncarea din noaptea respectivă îmi ajunge pentru foarte multe alte zile și după”, susținea ea.

Oana Sârbu intră în categoria vedetelor ce nu-și petrec timp în bucătărie (Sursă: Instagram)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!